Profesionale

#EconomieLaEnergie în România

Vechile obiceiuri mor greu, asta ştie orice om, însă dacă părinţii tăi au trăit, marea majoritate a vieţii lor, în perioada comunismului ştii că au fost educaţi în spiritul protejării resurselor, în special resurselor financiare pentru a putea învesti în lucruri şi momente mult mai importante pentru traiul de zi cu zi sau pentru liniştea minţii şi sufletului. Aşadar, am fost învăţată de mică să ascult poveştile părinţilor şi bunicilor despre comunism, despre cele două ore de tv pe zi în care îl ascultau pe dictator, despre aparatură electronică şi electrocasnica veche şi care se strică mereu, despre puţinele zile cu apă caldă şi necesitatea de a încălzi acele imense oale cu apă, despre Crăciunurile în care copiii se bucurau de fructe şi ciocolată, despre magazinele goale şi mâncarea pe cartela, s.a.

Şi am fost învăţată să fiu atentă la buzunar pentru că părinţii aveau, dar nu aveau atât de mult cât să îşi permită să arunce cu bani pentru că le creştea copilul, toate se scumpeau, totul trebuia reînnoit, munca tot mai multă, timpul liber tot mai puţin. Aşa că am învăţat, fiind singură acasă în majoritatea timpului, să am grijă ca totul să fie stins şi, eventual, scos din priză, apa să fie oprită, lumina să fie stinsă şi aragazul să fie oprit. Am învăţat să fiu responsabilă de mică în ceea ce priveşte căminul meu. A început totul ca o glumă în privinţa vreunui accident cât timp nu era nimeni acasă, apoi a devenit o necesitate pentru resursele financiare ale familiei şi acum este o educaţie la care lucrez, încă, zi de zi pentru că am învăţat să respect şi să întreţin casă, mediul şi locurile în care mă învârt.

Am început cu aceste mici menţiuni deoarece Comisia Europeană a lansat, de curând, o provocare să menită să demonstreze faptul că se pot economisi 20 de procente din facturile de energie prin soluții simple, la îndemâna oricui şi fără a ne afecta confortul de acasă.  Piesa centrală a campaniei #EconomieLaEnergie este un pavilion mobil, în care publicul va putea să afle, la apăsarea unui buton, idei practice de economisire a energiei casnice. Fiecare dintre cei patru pereți interactivi ai acestuia va oferi soluții pentru câte una dintre camerele casei: bucătărie, sufragerie, baie sau dormitor. Aşadar vor fi organizate activități pentru clase de elevi dar și pentru familii. Turneul se va desfăşura în perioada 25 aprilie – 1 mai la București, între 3 – 6 mai la Mioveni și între 9 – 13 mai la Craiova.

Am învăţat să economisesc, din fragedă pruncie, pentru că i-am privit pe ai mei părinţi. Nu pentru că ştiam ce înseamnă să faci economie, nu pentru că am fost un copil model sau pentru că intuiam că ceea ce se întâmplă este menit să realizeze ceva măreţ. Am învăţat multe dintre aceste lucruri mai târziu dar încă păstrez multe dintre deprinderile pe care părinţii mei au avut răbdarea, ambiţia şi capacitatea de a mi le induce.

Aşadar, am învăţat…:

  1. Selectez deşeurile menajere de cele reciclabile şi să folosesc resturile alimentare pentru dragele plante din grădina bine îngrijită.
  2. Că întrerupătoarele trebuie scoase din priză atunci când nu eşti acasă, din precauţie şi frică de a nu mai găsi casă acolo unde ai lăsa-o când ai plecat dar şi din grijă pentru propriile resurse.
  3. Că pot spăla rufele la temperaturi scăzute, de 30 de grade şi un ciclu de spălare rapidă pentru că hainele mele nu sunt extrem de murdare şi astfel economisesc energie electrică dar şi produse de curăţare.
  4. Investesc mai mult în aparatura electronică şi electrocasnica dar am grijă să aleg produse din clasa energetică A+, A++ și A+++ pentru că sunt mult mai prietenoase cu mediul înconjurător având un consum scăzut de energie electrică.
  5. Că nu am nevoie de băi lungi. Un duş rapid şi apoi relaxare sub pătura alături de persoana iubite te încălzesc şi pregătesc pentru o nouă zi de muncă mult mai mult decât o baie lungă şi moleşitoare.
  6. Nu las luminile aprinse în camerele pe care nu le folosesc şi am grijă să înlocuiesc becurile care nu mai funcţionează cu becuri cu led, economice, care îmi oferă o lumină mai apropiată de lumina zilei decât vechile becuri pe care le foloseam în copilărie.
  7. Toate caloriferele de acasă au repartitoare, aşadar în timpul iernii le folosim doar când suntem acasă şi datorită faptului că avem izolare interioară şi exterioară pentru toată faţada exterioară a apartamentului ne permite încălzirea rapidă şi de durată.
  8. Întotdeauna folosesc apă atât cât am nevoie, fără a exagera absolut deloc, în special când spăl vasele sau când mă pregătesc dimineaţa înainte de a merge la serviciu.
  9. Folosesc mai mult autobuzul decât folosesc maşina şi evit să călătoresc singură sau doar cu o persoană, atunci când folosesc maşina. Astfel economiseşti şi bani şi combustibil, fluidizez traficul şi poţi interacţiona cu oamenii mai simplu, mai ales dacă poţi călători alături de colegi.
  10. Plănuiesc aplicarea pentru panouri solare pentru că ştiu cât de populare şi accesibile au devenit şi, în câţiva ani, toată investiţia va fi acoperită şi vei economisi încă şi mai mult, atât energie electrică pentru acasă cât şi banii pe care îi poţi economisi pentru a crea noi amintiri.
  11. Plantez atât de multe mirodenii, fructe şi legume pe cât îmi permite grădină şi mă înconjor de verdeaţă, astfel petrec zilele libere mai mult afară decât înconjurată de computere şi televizoare şi mă umplu de energie pentru zilele ce vor veni.

Nu suntem perfecţi, uneori ne gândim mult mai mult la propriile buzunare decât la protejarea planetei dar chiar şi aşa, chiar fiind extrem de chibzuiţi până la a deveni zgârciţi, putem proteja planeta. Sigur, unii oameni nu sunt conştienţi că fac lucruri care îi pot afecta pe ei şi propriile resurse, cum sunt oameni inconştienţi de faptul că sunt extrem de protectivi cu propriile resurse şi pot salva planeta. Una peste alta, încercam să fim conştiincioşi şi să îi ajutăm şi pe cei din jurul nostru să conştientizeze puterea exemplului personal.

Dacă aveţi ocazia să fiţi parte din demonstraţiile pe care proiectul european le pune la dispoziţia noastră şi sunteţi curioşi în legătură cu modul în care puteţi economisi sau cât de bine/slab staţi la capitolul economisire, puteţi să vă aventuraţi în micul simulator. De asemenea, este foarte prietenos cu cei mici care pot învăţa şi juca în acelaşi timp, făcându-şi prieteni noi şi dându-vă şi dumneavoastră un mic ajutor în educarea minţilor frumoase şi tinere dar şi un moment de relaxare alături de prieteni şi persoana dragă.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    %d bloggers like this: