Profesionale

Reamenajarea unei vieţi noi

Reamenajarea unei vieţi noi

Cat de grea este reamenajarea unei vieţi noi, într-o ţară nouă? Destul de complicată dacă toate câte le-ai strâns într-o viaţă se afla la mii de kilometri de locul în care te afli şi trebuie să începi de la zero. Ne mutaserăm, nu de mult, singuri. Eu îmi părăsisem tara natal pentru, ceea ce am crezut atunci că va fi un timp scurt. Era visul nostru devenit realitate. Voiam să stăm cât mai mult timp împreună. Distanţa dintre noi fusese spartă în mii de bucăţele odată cu prima noastră întâlnire. Acum ne aveam doar unul pe celălalt şi atât. Urma o perioadă propice pentru amândoi, speram. Fiecare îşi vedea visul cu ochii şi eram din ce în ce mai dornici de mai mult.

În sfârşit aveam camera pe care amândoi ne-o dorea demult. Locul nostru preferat în care să visăm, să creem, să arătăm lumii cât de talentaţi suntem, locul pe care nu-l avuseserăm niciodată. Oaza noastra de relaxare şi de sustragere de la tot stresul cotidian. Un birou din care eu să-mi pun gândurile în blogul care îmi oferise şansa să îmi pun sufletul la îndemâna tuturor celor interesaţi. Biroul în care el putea să filmeze nestingherit şi să spună şi altora cât de pasionat era el de fotbal, jocuri video, călătorii, s.a. Era evadarea noastră din lume.

Reamenajarea unei vieţi noi

Comandaserăm deja două birouri pe gustul nostru pe care să le decorăm aşa cum ne doream, cu tot ceea ce ne este drag înconjurându-ne. Îl durea privirea mea când mă uitam la cutiile în care comorile sufletului meu, cărţile, zăcuseră prea mult timp şi voia să le redea locul de cinste pe care îl meritau. Cărţile, munca a zeci de oameni în nopţile cele mai grele. Ştia şi aprecia mai mult cărţile după ce văzuse la mine câtă muncă şi lacrimi necesită scrierea unei cărţi. Aleseserăm mai multe corpuri de bibliotecă pentru partea mea şi o bibliotecă din lemn masiv pentru toate cărţile lui de aventuri, lupte intergalactice şi creaturi nemaivăzute.

Nu era totul perfect, mai avem multe camere de mobilat şi nici acum nu suntem cu totul puşi la punct. Încă nu ştim dacă şi cât vor rămâne aici, unde suntem acum şi cine ştie unde ne vor purta paşii. Biroul a fost unul dintre motivele pentru care am ales să închiriem locul în care locuim acum şi datorită faptului că eu scriu şi prietenul meu are o pasiune pentru Youtube si partea video.

Reamenajarea unei vieţi noi

Când alegi să îţi construieşti propria viaţă, într-o casă nouă, întotdeauna va fi dificil. Întotdeauna va fi costisitor să decorezi o casă, să umpli camere, să alegi acele elemente care să facă acea casă, fie că este proprietatea voastră sau o proprietate închiriată, o acasă pentru amândoi. Alegeţi să vă înconjuraţi de lucruri care va încânta şi care vă vor face fericiţi şi în următorii câţiva ani. Este un pas important dacă ne gândim ca mobilarea unei case nu este ieftină deloc. Nu alege să faci compromisuri peste tot, nu achiziţiona un lucru doar pentru că e la ofertă dacă nu vei folosi acel produs pentru că nu îţi place sau nu eşti complet fericit cu el.

Noi încă suntem la început, încă încercăm să ne dăm seama ce avem nevoie. Din păcate, ne dăm seama de ce avem nevoie fix atunci când avem foarte mare nevoie de acel lucru. Nu contează cât timp va dura sau cât de asortate sunt toate dacă nu vă fac fericiţi, dacă nu vă este drag să vă întoarceţi acasă. Gândiţi-vă la fericirea voastră atunci când alegeţi orice.

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply