În a nopţii feerie,
Ea aşterne pe-o hârtie,
Numele iubitului,
Dulcea floare a câmpului,
Murmurul izvorului,
Şi suspinul codrului,
La apusul soarelui,
Peste chipul dragului,
Alungând orice oftare,
Din a nopţii negurare,
De pe câmpurile goale,
Unde ei se întâlneau,
Şi dulce se sărutau,
În braţe ei se strângeau,
La ureche îşi şopteau,
Vorbe de-o dulceaţă rară,
Sperând să se vadă iară,
Pe aceleaşi câmpuri goale,
Presărate cu cristale,
Doi copii ce se iubeau,
Şi în negura cerşeau,
Înc-o geană de lumină,
Să nu-i lase în suspine,
Nici pe el,dar nici pe ea,
Noaptea nebună şi rea!
Like this:
Like Loading...
Related
Întotdeauna am simţit că nu fac parte din niciun cerc. Am simţit că nu mă pot încadra niciunde. Nu sunt nici într-un fel, nici
în altul. Nu sunt nici măcar puţin din toate. Sunt puţin din puţine şi întreagă din nimic. Pentru unii sunt ciudată. Alţii mă consideră specială. Alţii mă citesc. Unii mă acuză că mă închid prea des în mine. Sunt câţiva care au vrut să mă cunoască şi acum suntem cei mai buni prieteni. Cei mai mulţi însă trec nepăsători pe lângă mine, pe stradă, ca şi cum nu aş exista. Nu ies cu nimic în evidenţă şi nu m-ai putea scoate la lumina prin nicio calitate vizibilă ochiului uman, dintr-o masă de sute de oameni. Pentru că sunt o fire ştearsă, menită să asculte. Acesta este cel mai puternic şi sincer motiv.
No Comments