Frânturi de speranţe

Frânturi de speranţe

S-au scris multe opere despre iubire şi se vor mai scrie. Iubirea este un subiect inepuizabil. Este o muză care se strecoară în sufletul omului pe nesimţite, trezind în el sentimente şi stări de care nu se credea capabil vreodată.

Până să găsim omul potrivit lângă care să trăim cea mai frumoasă poveste de iubire, ne lovim, inevitabil, de acele iubiri pasagere în care de prea multe ori nu ne găsim locul. Iubiri neîmpărtăşite, iubiri care ne rănesc şi care ne schimbă, iubiri pentru care sacrificăm totul în speranţa că aceea este dragostea pe care o căutăm cu adevărat. Rămânem dezamăgiţi, însă şi ne agăţăm de frânturi de speranţe.

Ce se întâmplă când ne îndrăgostim de persoană nepotrivită? Nepotrivită pentru că persoana respectivă nu ne împărtăşeşte sentimentele. Ne simţim goi pe dinăuntru pentru că ne-am oferit inima persoanei de care ne-am îndrăgostit. Când iubirea ne este împărtăşită, în locul inimii noastre, ne este oferită o altă inimă. Omul iubit ne oferă inima sa pentru a putea trăi. Dacă ne oferim inimă fără să primim alta la schimb, lumea noastră moare puţin câte puţin.

Niciodată nu vom mai fi aceiaşi după o astfel de iubire. Ne privim în oglindă şi constatăm că nu cunoaştem chipul palid înfăţişat de ea. Ochii plânşi, părul răvăşit, cearcănele care amintesc de nopţi întregi în care doar luna şi perna ne ştiau lacrimile şi patimile care se luptau în adâncul sufletelor noastre. Ni se vor lua multe. Vom renunţa la naivitatea care ne caracterizase până atunci şi vom învăţa că nu toţi oamenii merită iubirea noastră sinceră.

Dar vine şi acea zi în care învăţăm să trecem peste iubirea pentru omul care nu a găsit loc în inima şi viaţa sa, pentru sufletul şi dragostea ce, cu atât de multă uşurinţă, ne-a distrus. Oare vom mai putea iubi vreodată? Cu siguranţă nu vom mai fi aceiaşi oameni darnici, gata oricând să se sacrifice pentru iubire. Vom renunţa la a mai spera la sufletul pereche, la faptul că vom şti cine este în momentul în care îl vom zări pentru prima dată. Vom uita poveştile cu prinţi şi prinţese ce ne-au încântat copilăria. Poate, doar poate, nu vom mai deveni martirii unei iubiri distructivă.

Şi când ne vom aştepta cel mai puţin, când ultima geană de speranţă va fi gata să ne părăsească sufletul şi să se înalţe către cer, va apărea soarele. Curcubeul va lua locul norilor şi picăturilor care ne picurau de atât de multă vreme din ochi şi ne scăldau obrajii cu nefericirea lor. Odată cu soarele va veni şi omul potrivit, cel pe care îl aşteptasem din primul moment Acel om peste care nu mai sperasem să dăm în viaţă. Dar, totuşi, acel cineva vine pentru că, măcar pentru un timp, toţi avem dreptul la fericire.

Avem dreptul de a cunoaşte dragostea adevărată. Ne va fi oferită atât de curat în schimbul inimii noastre rănite. În trupul persoanei potrivite se va vindeca uşor, până când nu ne vom mai teme să ne arătăm sentimentele. Vom visa din nou şi vom învăţa, din nou, să iubim curat, să ne sacrificăm pentru omul potrivit şi pentru dragostea adevărată! Şi atunci vom învăţa, din nou, să vedem viaţa aşa cum este ea. Viaţa este ca vremea, cu ploi de scurtă durată, sau mai lungi, după care va veni, în sfârşit, vara mult aşteptată!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest