Pentru că sunt un fan declarat Vama (Vama Veche) şi pentru că pur şi simplu îl ador pe Tudor Chirilă, ca şi om, ca şi artist, voi începe călătoria mea cu un vers dintr-o celebră piesa a băieţilor pe care, cu siguranţă, mulţi dintre voi o cunosc şi o ascultă. “Vara asta am să mă-ndragostsc” din nou de timp. “Vara asta am să mă-ndrăgostesc” din nou de amintiri şi le voi retrăi.
Recent, imaginaţia mea a fost pusă la încercare serios şi mi-a fost imposibil să nu încep a visa la o vacanţă, o călătorie la care visez de mult şi pe care, sper că într-o zi, să o pot realiza.
Aş vrea să călătoresc în timp, acum mulţi ani, când eram doar o copilă curioasă, dornică „să le ştie ea pe toate” şi să aducă zâmbete pe chipurile celor prea mari pentru a înţelege visurile unui copil. Şi aş vrea să mă iau de mână, pe mine copil, să mă privesc adânc în ochi şi să-i dau curajul de a continua. Vreau să-i dau siguranţă că unii oameni mari, o înţeleg, că nu consideră că visurile sale sunt prostii şi că oricât de mică ar fi lumea sa, orizontul i se deschide oricui are curajul să viseze şi să încerce.
Aş vrea să devenim una, adult şi copil, să o învăţ de mică secretele oamenilor mari, să-i alung un pic din naivitatea caracteristică şi pentru puţin timp să o pregătesc pentru lumea adulţilor. Apoi să cresc din nou, să învăţ să apreciez mai mult lucrurile mărunte, să învăţ din nou să las dezamăgirile în spate şi să fiu capabilă să iubesc mai mult, mai curat. Exact cum o făcea, acum mulţi ani, copilul agitat şi curios care nu putea fi oprit de nimeni şi nimic.
Aş vrea apoi să zbor prin lumea-ntreagă, să vizitez tot Pământul şi să-i cunosc secretele păstrate cu sfinţenie de prea mult timp. Să cunosc oameni şi locuri, să învăţ tot ce este de învăţat. Să ascult povesti diverse, trăite de oameni diverşi, dar din care să învăţ câte o secret pe care să-l pot da ca soluţie oamenilor care au nevoie de el, dar care nu-l găsiseră nici unde.
Aş vrea să poposesc apoi la mare. Să dorm sub stele în timp ce balonaşe de săpun se innalte către cer. Să văd delfinii cum crestează apă clocotită de bătaia soarelui, pentru a vedea omul de care auziseră de la cei care văzuseră şi lumea de deasupra apei, înaintea lor. Apoi vreau să mă îndrăgostesc de străinul care, ieşind din mare şi alergând către ţărm, mi-a aruncat acea privire tandră şi mi-a zâmbit cu acel zâmbet şiret, de care doar un salvamar este capabil. Să scriu povestea verii pe o coală de hârtie, pusă într-o sticlă şi aruncată în mare odată cu secretele acelei veri.
Apoi să uit că m-am îndrăgostit vre-odata la malul mării, să urc în primul tren pe cale de a părăsi gară. Să cobor la ultima staţie şi să dau de muntele răcoros. Cu o carte bună sub braţ şi o cană aburindă de ciocolată caldă, să mă cufund în iarbă udată de rouă dimineţii şi să petrec aşa o zi întreagă.
Apoi vreau să mă întorc acasă, să îi îmbrăţişez pe toţi cei dragi. Să scriu cartea la care visez de atât de mult timp şi să văd cum trezeşte în oameni, diferite stări. Să mulţumesc Cerului pentru viaţă frumoasă pe care am dus-o şi pentru fiecare greutate care m-a făcut să parcurg viaţa aşa cum va să fie ea.
Să vină vara următoare şi să trec prin fix aceleaşi stări. Să îmi întemeiez la sfârşitul ei o familie frumoasă care să treacă peste două veri prin trăirile care m-au făcut să apreciez mai mult tot ceea ce am.
Apoi să îmbătrânesc, să mă aşez în balansoarul de pe veranda casei şi să meditez la viaţa unui suflet care le va fi văzut pe toate. Şi să adorm în briză răcoroasă a lăsării toamnei peste lume şi să mă innalt la Cer întâmpinată de zâmbetele calde ale celor care mi-au luminat viaţa.
No Comments