Guest-Post – Să râdem cu Campionatul Mondial

Vă enervează campionatul mondial? Sau poate sunteţi microbişti înfocaţi. De oricare parte a baricadei aţi fi, eu propun să ne radem un pic. Aşadar, să râdem cu Campionatul Mondial:
– Toată lumea spune că noi am avea mondialul nostru, iar acela ar fi Bercea Mondialu’. Încerc să-mi dau seama dacă Mondialu’ nostru e mai corupt decât Mondialu’ lor.
– Dacă nu ştiaţi, şeful fotbalului mondial este un nene, Blatter. Nu e poreclă, aşa-l cheamă.
– Glumele cu Piti şi cu Mondialul ratat sunt multe. Cea cu Piti care-şi cumpăra televizor este celebră. Mie-mi place, însă altă mi se pare mai sugestivă.
– Cea mai mişto întrebare pe care am primit-o despre Campionatul Mondial: De ce te-ai uitat la ora 4 la meci? Aveai meci şi la 1. Ce om normal, între ora 1 şi ora 4, alege ora 4?
– La Campionatul Mondial tocmai bătu Franţa pe Elveţia cu 5-2. Pe twitter a apărut imediat: “bineînţeles că singura ţară la care francezii se dau cocoşi e una neutră…”. Într-adevăr, fu neutră rău Elveţia azi. Şi fotbalistic fu la fel: nici ofensiva, nici defensivă; nici dezastru, nici genial; nici în teren, dar nici în afara lui. Cred că doar Elveţia putea evolua astfel.
– Spre deosebire de Elveţia, Anglia este matematic eliminată de la mondiale. Şi despre ei se glumeşte: „Începând de săptămâna viitoare, naţională Angliei va avea un nou căpitan. Numele lui este Michael Gregory, el fiind pilotul care-i va duce pe englezi acasă”.
– Balotelli promisese că va juca pentru a primi un pupic de la Regina Angliei. S-a văzut cât de mult l-a motivat pupicul unei bătrâne, fie ea şi celebra. Cu siguranţă altfel ar fi stat lucrurile dacă ar fi avut promis un pupic de la Kate Middleton.
– După meciul cu Olanda, toată lumea făcea glume despre Spania. Ba glume cu bărbatul care vrea să i-o tragă nevestei de 5 ori, însă nevasta refuza, zicând că nu e Spania, ba veşnică glumă cu hi5-ul… După meciul cu Chile ne-am dat seama că Spania şi-a pierdut până şi umorul.
– Portugalia a fost învinsă fără drept de apel de Germania. Pentru a se califica trebuie să învingă echipa de fotbal a Statelor Unite ale Americii. Să învingi pe americani la soccer n-ar trebui să fie greu. Mai greu ar trebui să fie să-i înveţi regulile soccer-ului.
– După turneul final, portarul naţionalei chiliene, Bravo, se va duce la Barcelona. Indiferent de rezultat, vom exclama Bravo, Barcelona. Bună alegere.
– O alegere nu la fel de bună precum alegerea mea: să scriu un articol despre fotbal pe blogul unei femei nu este chiar recomandat. Să pun un articol atât de mişto pe un alt blog în afară de blogul meu este iarăşi contraindicat. Totuşi, am ales mai bine decât a făcut-o antrenorul Spaniei. Cu greu poţi face alegeri mai proaste decât acesta.
Ştiţi cine a scris articolul Să râdem cu Campionatul Mondial? Dacă nu ştiţi, intraţi aici. Şi o fac foarte bine. Iar dacă nu ştiţi ce este Campionatul Mondial, vă zic doar atât: este acea competitive fotbalistica în care meciurile sunt stricate, concomitent, de arbitri şi de comentatori.
Salutări MICROBISTE tuturor!
Ps: Tot legat de alegeri bune si alegeri proaste, spuneti-mi daca mi-am ales bine vestimentatia. Am hotarat sa fiu solidar cu echipa Spaniei.
 
Hai, că acum văzurăţi şi cum arăt şi văzurăţi şi cum mă îmbrac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest