Aş ieşi pe maidan pentru el şi alţii ca el

   L-am cunoscut la începutul facultăţii, la primul curs pe care l-am avut în calitate de student. A păşit pe uşa sălii de curs, însoţit de mama sa; o femeie puternică, deşi avea un corp firav, care îşi susţinea şi îndruma fiul, de 19 ani. Mi-am dat seama că este o femeie puternică în interior, pentru că fiul său era diferit. Am realizat cât de multă dragoste poate oferi un părinte, când i-am auzit vorbind, în treacăt, înainte de a intra la curs. Fiul său este diferit, pentru că el vede cu ochii, doar umbre. Cu “ochii minţii” însa, vede sufletele oamenilor. Cred că aceşti doi oameni s-au modelat reciproc şi cred că acel părinte care îşi susţine, fizic şi sufleteşte, copilul bolnav are o tărie de caracter, o forţă de a trece peste prejudecăţile celor din  jur şi o iubire ce depăşeşte şi cele mai frumoase reproduceri literare care au fost scrise sau de care am auzit. Nu ştiam că îmi va fi coleg, dar ţin minte că privirea mi-a zabovit, o vreme, la aceşti doi oameni buni şi plini de iubire, pentru că nu se certau sau nu vorbeau răstit, ceea ce se întâmpla des între părinţii şi copiii adolescenţi, din zilele noastre.
  Am intrat în sală şi m-am aşezat timid într-o bancă. Atunci l-am văzut intrând  pe el, însoţit de mama sa. Pe acel copil care s-a maturizat timpuriu şi care vede viaţa mult mai frumos decât oricare dintre noi. Ţin minte că a răspuns la toate întrebările adresate de domnul profesor, cunoscând detalii de care eu nu auzisem până atunci şi care m-au făcut să-l privesc cu ochi admirativi, pentru a doua oară în acea zi.
 Am schimbat păreri şi impresii despre lume şi viaţă, câteva zile mai târziu. Am descoperit că avem moduri de percepţie asemănătoare şi că, într-un fel sau altul, ceva aveam în comun: amândoi păream o ţintă uşoară a glumelor celor care considerau că este greşit să fii diferit. Am descoperit în Costel un prieten bun, cu aceleaşi pasiuni pe care le au mulţi tineri de aceeaşi vârsta cu noi şi anume sportul, în special fotbalul, mersul pe bicicletă, lecturarea cărţilor istorice care reprezintă pasiunea ce l-a adus la facultatea pe care o îndrăgeşte şi de la ale cărei cursuri nu lipseşte niciodată, sau să joace şah.
  Nu pot să uit, nici azi cum, la unul dintre cursurile care începea la ora 8 dimineaţa, Costel era singurul zâmbitor şi relaxat. Era singurul care nu moţăia şi nu se plângea de ora matinală. Ţin minte că l-am întrebat de ce este vesel şi ce-l amuză atât de copios, poate ne mai trezeşte şi pe noi din starea de lene care ne domina. Pentru că îl văzusem râzând pe înfundate înainte de pauza dintre cele două ore ale cursului, m-am gândit că nu-l va deranja întrebarea. A zâmbit şi a spus că ascultă Vacanţa Mare, la laptopul de care este nedesprins la facultate, pentru că îl ajută să-şi noteze cele predate şi îl scapă şi de plictiseală. M-a amuzat copios răspunsul sau şi mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că am cunoscut un om atât de optimist şi gata oricând să ne spună o glumă bună, în ciuda problemei sale de sănătate. Aşa am descoperit iubirea comună, pe care o purtam grupului umoristic Vacanţa Mare, grupul care şi mie îmi plăcea nespus.
imparte.ro
   Nu am simţit nici măcar două secunde milă pentru acel copil care, deşi nu vede, lumea prin ochii săi este mai frumoasă decât am putea-o vedea oricare dintre cei care nu avem o astfel de dificultate. De ce nu am simţit milă? Pentru că ştiu din propria experienţă ce înseamnă să lupţi cu viaţa şi cu o lume care nu te acceptă niciodată aşa cum eşti, ci din contră, te marginalizează şi încearcă să te schimbe constant şi din ce în ce mai brutal. Nu am simţit milă pentru acest om pentru că nu are nevoie de milă. Are nevoie de apreciere, pentru că este un luptător într-o lume prea rea pentru sufletul său bun. Ştiu că mila, oricui, te doboară mai tare şi îţi sparge scutul pe care ţi l-ai creat de-a lungul timpului cu munca, lacrimi şi voinţa de fier. Nu îl compătimesc, ci îl respect şi îl stimez profund. Este de o bunătate absolut fantastică şi aş vrea să învăţ de la el, această lecţie a bunătăţii necondiţionate pentru că şi eu, ca oricare dintre noi, mai uit, din cauza problemelor, să mă opresc şi să ofer o mâna celor căzuţi. 


  Ion Marian Constantin, pentru că aşa se numeşte colegul meu, nu uită niciodată să ajute chiar dacă, uneori, el însuşi are mult mai mare nevoie de ajutor decât noi. Mereu acolo cu o vorbă bună, o glumă care să îţi stârnească râsul sau să te trezească din moţăiala care se instalează confortabil după multe ore de istorie. Este cel mai curajos om din câţi am întâlnit, în drumul meu prin viaţă. Nu m-a văzut niciodată, dar nu s-a gândit nici măcar o secundă dacă să mă ajute când l-am rugat să îmi împrumute cursurile scrise, pentru că eu rămăsesem în urmă cu materia. Pur şi simplu mi-a spus “Desigur, Ianolia, te ajut cu drag!”.


   Nici nu avem idee cat de greu este! Nu veţi realiza niciodată cât de puternic poate fi acest om şi cât de frumoasă este lumea pe care el şi-a creat-o din poveştile împărtăşite de toţi cei cu care a intrat în contact. Mi-aş fi dorit, enorm, să-l am profesor pe Costel; profesor care să mă înveţe tainele vieţii. Pentru că el o cunoaşte, cu bune şi cu rele, mai bine decât oricare dintre noi şi este capabil oricând să dea un sfat demn de urmat, oricăruia dintre noi, tânăr sau bătrân. Auzim tot mai des că foarte puţini elevi iau note mari, sau măcar de trecere la examenul de Bacalaureat. Este o prostie să dai vina pe oricine altcineva în afara propriei persoane, pentru acest eşec. Colegul meu, Costel, acel copil considerat de ignoranţi slab, a absolvit acest examen cu o notă mare şi ştie mult mai multe decât mulţi dinte noi, pentru că a avut ceva ce noi nu avem: curaj, ambiţie, tărie de caracter, forţa de a trece peste cei care probabil i-au spus că nu poate.
   Îmi doresc, din suflet, ca într-o zi să vezi nu doar să auzi acest text şi să te simţi din ce în ce mai puternic. Eu consider că atunci când un om bun merită laudă şi apreciere, altcineva ar trebui să fie cel care să îi spună. Decât să compătimeşti, mai bine spune o vorbă bună, ajută şi respecta. Unii oameni sunt mai merituoşi decât vor alţii să vezi! Mulţumesc, pentru lecţiile pe care mi le-ai predat, aceea a bunătăţii, tăriei de caracter şi ambiţiei! Eşti un om minunat şi sunt sigură că Dumnezeu, de acolo de sus, ticluieşte un plan pentru un viitor strălucit, pentru că meriţi!
   De fapt, colegul şi bunul meu prieten nu va putea vedea niciodată. Din păcate, deficienţa sa de vedere nu poate fi ameliorată şi el nu va vedea niciodată lumea în care s-a născut. Nu ştiu ce înseamnă să nu vezi nimic, dar ştiu că acest om are un optimism fantastic, molipsitor, pe care mulţi dintre noi nu îl avem şi poate nu îl vom avea niciodată. Pentru el aş ieşi pe maidan. Pentru el şi pentru alţi oameni cu deficienţe de vedere care au un potenţial fantastic şi nimeni nu îi băga în seamă, pentru că nu constituie o categorie de interes.


 Prin intermediul proiectului FESTIVALUL NAŢIONAL DE FILM PENTRU NEVĂZĂTORI, Fundaţia Cartea Călătoare îşi propune să creeze cadrul favorabil care să permită participarea nediscriminatorie la viaţa culturală a persoanelor cu deficienţă de vedere, respectând astfel drepturile fundamentale ale omului. Principalele probleme cu care se confruntă persoanele cu deficienţe de vedere sunt cauzate de insuficienta accesibilizare a mediului fizic, informaţional şi comunicaţional. Din acest motiv, acestea au acces redus la educaţie şi cultura. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: realizarea unui număr de 8 filme cu descriere audio; organizarea unui festival de film pentru nevăzători, cu participarea publicului larg; creşterea gradului de conştientizarea şi implicare a industriei cinematografice româneşti în procesul de accesibilizare a filmelor; promovarea valorilor democratice în cadrul unei campanii de informare şi conştientizare. Grupul ţinta este reprezentat de întreaga industrie cinematografică, membrii comunităţii, dar şi persoanele cu deficienţe de vedere. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt: 300 persoane cu deficienţe de vedere; 500 persoane din comunitate; Fundaţia Cartea Călătoare; Reprezentanţii industriei cinematografice. Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociaţia pentru promovarea filmului românesc, principalul organizator al Festivalului de Film Transilvania. „Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, Fondul ONG în România”;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest