Nu mai avem timp să trăim. Suntem mereu pe fugă, dorind să ne îndeplinim cât mai multe visuri. Nu analizăm, nu cerem sfaturi şi plecăm singuri pe drumuri care necesita susţinerea familiei şi a prietenilor. Inclusiv vacantele ne sunt compromise de propria fugă prin viaţă.
Plecăm în vacanţe o săptămână pe an, cu puţin noroc şi în cel mai fericit caz poate reuşim să plecăm două săptămâni. Inclusiv atunci, plecăm stresaţi, nervoşi sau cu mintea tot la locul de muncă ori la şcoală. Tot cu treabă. Nu ne detaşăm. Nu încercăm să ne relaxăm. Nu ne destresăm măcar pentru o scurtă perioadă de tot şi toate. Oare când ţi-ai închis ultima dată telefonul? Când ai renunţat ultima dată pentru o zi la internet? Când ai ieşit ultima dată cu băieţii la o bere sau cu fetele la un suc? Apoi vacanţa se termină. Ne întoarcem la muncă la fel de obosiţi, nervoşi, crispaţi, avizi de mai mult. Probabil, dacă am putea, ne-am dubla. Dacă am putea să fim în două locuri în acelaşi timp să muncim de două ori mai mult, am face-o. Şi muncim săptămâni, luni de zile până la următorul concediu… şi povestea se repetă iar şi iar şi iar.
Eu am ales să spun pas acestei nebunii care a devenit viaţa mea. O alergătură continuă. Un dute-vino constant în care nu mă mai regăsesc pe mine. Observ aceeaşi situaţia şi în jurul meu. Îmi văd prietenii, o dată pe lună, tot mai stresaţi, obosiţi, cu cearcăne adânci şi fără zâmbetele tinereşti pe care le iubesc. Par îmbătrâniţi de vreme. La fel mă arată şi pe mine oglinda în care nu mai recunosc chipul unei tinere de 21 de ani.
M-am hotărât să ne scot cumva, pe ei şi pe mine, din monotonia unei vieţi ce nu ne mai aparţine. Am decis să fac un team-building pentru grupul nostru de oameni obosiţi. Am şi avem nevoie, din plin, de o evadare undeva la munte. Avem nevoie să respirăm aer curat de munte, să ne plimbăm în voie, să facem fotografii care să ne reamintească, peste ani, ce plini de viaţă şi frumoşi am fost cândva şi că oricând ne dorim putem redeveni tinerii de altă dată. Există un hotel de patru stele în Brașov, adăpostit de umbra a trei stejari falnici peste care timpul a trecut vizibil şi pe care i-a călit pentru a rezista şi peste generaţii de alţi oameni frumoşi care se vor aşeza cu o carte bună la umbra lor şi vor citi despre câte în luna şi în stele.
Nu vreau să devin robotul la care scriu şi pe care îl folosesc pentru a comunica. Vreau să fiu omul bun şi frumos peste care timpul îşi lăsă amprenta într-un mod constructiv. Vreau să merg la 3 Stejari cu prietenii mei şi să uităm de toată agitaţia din inima Olteniei care ne-a adus într-o stare de supravieţuire şi bătălie pentru o viaţă normală. Vreau să mă plimb pe munţi şi să mă simt, pentru câteva minute, una cu natura ce-mi este pusă la picioare de către Univers. Să fiu veselă şi tânără, fără să depind de viciile care mă ucid fără să fi apucat să trăiesc.
Vreau să cânt cu ei cântecele copilăriei de care îmi este atât de dor. M-am săturat de aceleaşi melodii fără versuri care răzbat din baruri sau cluburi. Vreau să îmi scot chitara, abia cumpărată, din casă şi să învăţ să cânt la ea cântece de dor, de petrecere şi de tinereţe. Vreau un foc de tabără care să trosnească şi să ne şteargă cu vâlvătaia-i puternică, toate grijile vieţii în care abia am intrat. Vreau să aud glasurile tinere ale oamenilor alături de care am crescut şi să am motive să mă întorc în locurile aceastea an de an pentru că va deveni locul nostru de întinerire.
Vreau să urc pe munte fără să îmi fie plămânii plini de fum de noxe sau ţigaretele de care nu pot să mă las, încă. Vreau să respir aer rece. Să îmi inunde plămânii aerul curat de care nu mai avem parte. Vreau să văd Peştera de Gheaţă, Prăpastia Ursului, Canionul 7 Scări şi să mă dau cu cea mai lungă tiroliana din România. Să-mi înfrunt frica de nou şi până să ajung la capătul drumului să fi lăsat de mult în urmă toată răutatea şi frustrarea unui om care nu se regăseşte. Îmi doresc mese tradiţionale, cu mâncare caldă şi gătită cu inima întreagă a unui bucătar care ştie că aceasta a fost menirea să. Să gust ce inima şi mâinile sale îmi pun pe platoul dinaintea-mi şi să ştiu că acel om a primit harul direct din Grădina Edenului.
Vreau să fiu eu şi să mă bucur de tinereţea mea alături de oamenii pe care îi iubesc cel mai mult şi care au ajutat la construirea omului care sunt azi. Să arăt şi familiei, peste ani, ce frumoasă este ţara din care ei au plecat de prea mult timp lăsându-mă să lupt cu o lume pentru care nu eram pregătită să îmi deschid inima. Să redevenim oamenii care am uitat să fim de prea mult timp şi să ne recâştigăm dreptul la fericirea pe care toţi o merităm, dar la care puţini mai tânjim cu toată fiinţa.
Vreau să stau la umbră de stejar bătrân şi să scriu. Să-mi cânte la frunza vântul călător şi eu să renasc poveştile pe care nu mai avem răbdare să le ascultăm. Eu vreau să împărtăşesc cu voi bucuria unei săptămâni de libertate în care natura a avut răbdare să renasc şi care m-a binecuvântat cu revenirea la calitatea de om pe care nu mai simţeam că o merit. Vreau să fiu eu, exact aşa cum sunt şi să transmit şi altora bucuria de a fi fost într-o bucăţică de Răi în care oamenii sunt oameni şi natura îi adăposteşte frumos!
Particip cu acest articol la cea de-a şaptea probă a competiţiei Spring SuperBlog 2015.
 |
| http://generic-confuz.blogspot.ro/2011/04/unde-gasesti-fericirea.html |
14 Comments
Maria Agurita Ignat
18 March 2015 at 18:36Pentru cateva momente am fost acolo, cu tine 😀 Mai canta-mi la chitara, draga mea. :))
Ianolia Marina
18 March 2015 at 18:38Momentan am invatat, singura, "Un elefant se legana", nasa. Promit sa iti cant de indada ce invat cantece mai bune 😀 :*
Daniela Havarneanu
18 March 2015 at 21:09Pline de sensibilitate articolele tale, Ianolia. Frumos, felicitari.
Vin si eu la relax. Si eu ma simt obosita :).
Maria Agurita Ignat
18 March 2015 at 19:21Vreau si cantece cu elefanti 😀 Imi aduc aminte de colilarie 😀
Ianolia Marina
18 March 2015 at 19:22Cu prima ocazie cu care ajungi la Craiova, iau chitara cu mine 😀
Ianolia Marina
18 March 2015 at 21:10Multumesc frumos, Daniela! Mergm impreuna sa ne relaxam la munte, cu cel mai mare drag! :*
Natural
18 March 2015 at 21:17Si eu tot pentru team building am votat, combinat cu Blog Meet si Hyperiona, cu online si offline si cu Braiova si Crasov 🙂 Spor linistit!
Ianolia Marina
18 March 2015 at 21:18Abia astept sa mergem toti la Brasov cu Hyperionul. Un tren plin de bloggeri si veselie. Intru imediat sa citesc articolul. M-ai facut curioasa! Succes! 🙂
Barbosul
18 March 2015 at 22:09Pare o destinatie buna pentru o mica escapada
Ianolia Marina
18 March 2015 at 22:11Ar merge un team-building acolo cu asociatia, nu? 😀
Mirela Coman
19 March 2015 at 09:27Abia astept sa cunoastem off-line bloggerii pe care i-am cunoscut on-line.
Adrian Lazar
19 March 2015 at 09:27ce bine arata 🙂
Ianolia Marina
19 March 2015 at 09:28Si eu astept gala, Mirela! Abia astept sa vorbesc cu bloggerii cu care nu am vorbit mult in iarna, dar care mi-au devenit apropiati online. 🙂
Ianolia Marina
19 March 2015 at 09:31E perfecta pentru cateva zile, macar,mde relaxare. Oromit ca dupa ce ma intorc sa iti spun si de la fata locului cum este 🙂