Personale

No Hate Speech – Tusnad 2015 (Prima parte)

Oficial, sunt cea mai ciudată bloggerita din lume. Pe lângă faptul că-s ultima care postează aceste gânduri, am înţeles că am nevoie urgentă de un curs de time management.

Încă nu îmi revin din starea de tristeţe persistentă ce se încăpăţânează să îmi împovăreze sufletul şi aşa chinuit de griji. Am avut parte de cele mai liniştite, plăcute şi amuzante trei zile din acest an. Trei zile în care am învăţat să învăţ continuu, să nu mă îndoiesc de mine şi ceea ce ştiu, să am încredere în ceilalţi şi în suportul pe care mi-l oferă şi să iau pauze, din când în când, de la jungla urbană care mă sufocă.

Am început într-o dimineaţă rece de 26 martie, o călătorie în care plecăm cu inima cât un purice şi cam nehotărâtă dacă să urce în trenul spre Bucureşti sau nu. Mă gândeam că nu mă voi întoarce la timp pentru a-mi lua “Rămas bun!” de la tatăl meu şi asta mă ţinea cumva în loc. Am aşteptat în gara rece şi plină de tot soiul de oameni, două chipuri zâmbitoare. Un el cu ochi albaştri şi despre care nu ştiam ce să cred pentru că nu îl ştiam de mult timp. Apoi era o ea, drăguţă, amuzantă, cu ochii mari şi vii şi cu inima mai puternică decât ar crede oricine. Rares Manolache si Daniela Bojinca. Când pe acel peron rece s-a afişat şi Damian Irimescu cu al său râs fantastic, nu te mai poţi simţi în niciun alt fel decât fericit, energizat şi gata de drum. Am râs, am glumit şi ne-am luat rămas bun, urându-ne unii altora un sincer drum bun, distracţie plăcută sau aveţi grijă de voi.

Călătoria a început fără prea multe cuvinte. Am ţinut-o într-un râs continuu, puţină muzică, 38 de pagini dintr-o carte erotică şi huiduielile celor care nu cunoşteau pasiunea mea pentru aceste cărţi şi importanţa lor pentru a înţelege psihicul uman. Poze, gări şi staţionări, turnuri gemene de la fabrici de mult timp închise. Tractoare, câmp, răsărit de soare, firicele de apă. Râs, glume, poveşti şi povestiri. Cadouri împărţite (ciocolată de la mine – vedere de la Piscotel). Rareş era şocat. Până la urmă s-a alăturat celor două fete mai mari decât el, dar cu mult mai plecate de acasă decât păreau. Râs, glume, un nene în faţa noastră supărat care ne reproşează că facem gălăgie. Zâmbete în semn de scuze de la soţia sa aparent dată de-o parte pe cele două scaune alăturate. Tăcere, dezamăgire, şuşoteli dezaprobatoare. Linişte, întrebări în ochii lui Rareş, mesaje trimise în semn de răspuns. Alte zâmbete, mesaje amuzante, şuşoteli dezaprobatoare, alte zâmbete, chicoteli înfundate, priviri dezaprobatoare pe sub ochelari de la domnul din faţă (din nou).

Un telefon sună înfundat printre chicotelile noastre. La celălalt capăt al liniei o voce greu de distins. Bogdan Daradan ne anunţă că ne va aştepta în Gara de Nord. “Avem nevoie de cafea!” se aud cele trei voci din tren. În loc de cafea, am primit câte o ciocolată şi un pachet de biscuiţi învelit în ciocolată. Mulţumim, facem un selfie. Mai facem unul. Bogdan se plânge de capul ciudat pe care îl are în poze. Zâmbim. Postăm pe Facebook. Zâmbete, glume, chicoteli.

Părăsim Gara de Nord în aceeaşi manieră veselă. Nerăbdarea se citeşte în ochii tuturor, fericirea pe chipurile tinere şi speranţă în inimi că totul va fi bine. Inima mea încă era neastâmpărata. Atât de mulţi oameni cunoscuţi şi totuşi mă simţeam în plus. Rând pe rând, la autocar au început să apară şi alţi bloggeri. Ne-am salutat, am făcut cunoştinţă şi căutam din priviri autocarul care urma să ne ducă la Tuşnad, pentru atelierul „Youth Bloggers for No Hate Speech”, la care participam datorita articolului Aş ieşi pe maidan pentru el şi alţii ca el inscris la campania Scrie pentru drepturile oamenilor.  

În autocar s-a râs, s-a glumit…s-au scăpat şi câteva perle fără intenţie dar cu direcţie şi toate au fost bune. Nici nu ne-am dat seama când am ajuns la destinaţie. În faţa ochilor noştrii se afişa o clădire modernă, impunătoare şi spectaculoasă. Hotel O3zone, un complex de 4 stele din Băile Tușnad, care se va dovedi ulterior mai primitor decât m-aş fi aşteptat vreodată să fie un hotel. Cameră dublă doar pentru mine. Curăţenie, calm, linişte şi condiţii mai mult decât decente.

Va urma…

Partajează asta:

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Pisica Neagră
    17 April 2015 at 17:23

    Heei! Ce frumos! E bine că ai scris și acum! Mai ales că mai ai amintirile atât de vii, încă! Te pup și te îmbrățișez cu drag! :*

  • Reply
    Ianolia Marina
    17 April 2015 at 17:23

    Inca mai am una sau doua parti de scris si sper sa nu gresesc ceva. De obicei sunt foarte atenta la detalii. Te pup si imi e tare dor de tine! :*

Leave a Reply