Personale

Rock Stars Cycling

Dragi prieteni, după cum vă povesteam anul trecut, sunt pasionată de ciclism de cât eram mică. Indiferent de vreme, pentru că am pedalat şi pe ploaie şi v-am povestit aici şi pe soare. Anul trecut, pe data de 22 mai, am biciclit în ţinuta business promovând mersul pe bicicleta indiferent de locul în care ar trebui să ajungeţi. Aşadar, cu bicicleta poţi merge doar la o plimbare, în parc, la facultate/liceu sau chiar la job.

Am fost claxonaţi de şoferii de autobuze care ne felicitau din mers pentru iniţiativa, apreciaţi de şoferii care au avut totuşi ceva de aşteptat pentru ca noi să putem înainta, am fost confundaţi cu ceva simpatizanţi ai vreunui partid politic, lucru pe seama căruia s-au făcut şi mai multe glume şi s-a râs mult.

Şi apropo de Cluj, m-am decis să pedalez cu spor în Săptămâna Bloggerului Biciclist, în perioada 1-7 iunie 2015, o campanie demarată de Blogal Initiative în urma inițiativei celor de la Bike2Work ce încurajează companiile să-și îndemne angajații să vină la birou cu bicicleta. Ce treabă are Clujul? Păi, acolo chiar se merge pe bicicletă şi am cunoscut doi oameni nebuni de buni şi frumoşi care merg la muncă pe bicicletă, lucru pe care l-am apreciat mereu la ei şi care m-a făcut să vreau să le urmez exemplul.

Am biciclit prin ploaie în ţinută business, pentru a promova mersul la serviciu sau la şcoală ori facultate pe bicicletă, pentru siguranţă, rapiditate, un stil de viaţă sănătos şi de plăcere. În plus, a devenit şi o activitate de familie, întrucât l-am antrenat şi pe tatăl meu în acest proiect. Încântarea de pe chipul său era de nedescris. În plus, s-a descurcat mult mai bine decât mine, păstrându-se mereu în fruntea formaţiei de biciclişti. Mi-a plăcut şi îmi place să mă plimb cu bicicleta. În Cluj am hoinărit prin oraş pe biciclete şi sper să mai am parte de aceeaşi experienţă inedită din nou. M-a şi salvat cavalerul alb pe bicicletă. Sau bicicleta era albă şi cavalerul era îmbrăcat în altă culoare? Nu contează, dar cert este că am fost la un pas de a pierde autobuzul şi banii cheltuiţi pe bilet pentru că nu mă puteam dezlipi de frumuseţile oraşului Cluj Napoca.

Aşadar, două oraşe diferite, din două regiuni diferite ale României, doi băieţi din Ardeal şi o olteancă care nu ştie ce înseamnă să-şi păstreze calmul şi care se arata mereu dornică de a uni oamenii, au decis să facă o frumoasă echipă numită Rock Stars Cycling, pentru că iubim rock-ul la fel de mult precum mersul pe bicicletă.

Echipa Rock Stars Cycling începe astfel, în ordine aleatorie cu:

  1.  Ianolia Marina
  2.  Lăpuştea Ioan
  3.  Suciu Tiberiu.

Şi ca să demonstrez cât de pasionaţi sunt băieţii, deja au o pagină de facebook unde promovează munca şi dedicarea lor în salvarea bicicletelor, recondiţionare şi punerea lor pe roţi aşa cum trebuie pentru pasionaţii de ciclism care nu por să îşi piardă bucuria de a-şi urma pasiunile. Cluj Custom Bike va fi puntea de legătură între noi şi cei care ne urmăresc în această săptămână. Acolo vor apărea părerile noastre, poze şi amintiri frumoase din săptămâna care va începe.

Pentru că încă nu am reuşit să îi conving pe băieţi să devină bloggeri dar apreciază ceea ce facem noi şi modul în care ne implicăm în tot felul de activităţi, la finalul săptămânii de pedalat, voi scrie părerile şi impresiile fiecăruia dintre noi pe blog alături de poze şi amintiri frumoase.

Testând aplicația I`velo pentru Android și iOS, te poţi alătura echipei noastre sau, dacă eşti pasionat de ciclism, să o testezi pentru tine în timp ce mergi la muncă, în excursii la sfârşit de săptămână sau oricând simţi nevoia să scapi de maşini ce ard în soare, autobuze îmbâcsite şi pline de oameni sau aglomeraţia din trafic.

Într-un fel, pentru faptul că eu, olteanca fiind, am fost foarte frumos primită în Ardeal, m-am gândit la faptul că o astfel de echipă ar fi perfectă pentru înlăturarea punţilor dintre zonele geografice ale României, ne-ar permite să vorbim mai des şi să nu lăsăm prietenia să se piardă şi astfel, ne menţinem vii pasiunile comune pe care să le putem dezbate, în voie, atât la telefon, pe internet sau fata în faţă.

Va fi o săptămână palpitantă pe care o aştept cu extrem de multă nerăbdare şi mă bucur enorm pentru faptul că am ocazia să particip la un proiect atât de amplu care îşi propune să promoveze poveşti, oameni, mediul şi sănătatea. Sper că v-am trezit interesul şi vă veţi alătura iniţiativei. Ţineţi-ne pumnii şi aşa cum îmi doresc pentru noi, vă doresc şi vouă distracţie plăcută şi spor la pedalat! Noi suntem echipaţi si gata de pedalat!

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply