Vă invit la o cafea şi o poveste

Este una dintre acele seri calde în care o poveştile mă poartă pe alt tărâm şi îmi permit să visez în voie. Am ajuns la pagina şaizeci din cartea începută în această dimineaţă. Prinsă de poveste, milioane de întrebări îmi inundă mintea şi inima îmi bubuie în piept însetată de cunoaştere şi de dorinţa de a descoperi un final fericit în această viaţă. Măcar în carte. Ea turcoaica venită la New York, el medic văduv. Interesantă perspectivă.

Picuri de ploaie ce lovesc pervazul mă trezesc din reverie şi mă fac curioasă. Ies in faţa bibliotecii. Plouă cald. Ca acele ploi de vară menite să spele toată toropeala de peste zi. A fost o zi călduroasă în Ankara cu vânt fugar din vreme în vreme, insuficient pentru a te răcori. Verile sunt atât de calde aici. Prinsă între stivurile de cărţi ale Bibliotecii Naţionale, îmi dau seama că singurele pauze pe care le am îmi permit doar să savurez o cafea tare şi să sper ca voi mai rezista unei noi şi obositoare zile. Mintea nu îmi e la fel de pricepută şi atentă, având în vedere gândurile şi frustrările care mă macină de atât de mult timp încât fac parte din mine, ca şi cum le-aş fi adoptat cu inima deschisă.

A fost cald toată ziua. O caniculă care mi-a făcut bluza vaporoasă să mi se lipească de piele şi nu o singură dată. Pe la ora cinci a început să bată un vânt destul de puternic, dar nu foarte rece. O ploaie se prevestea dar încetasem să o mai aştept, la un moment dat. Oamenii se perindau cu aceeaşi repeziciune căutând cărţi diverse. Norocul nostru că ne-au adus o cafetieră. Uram drumurile prin caniculă, frig sau ploaie până la magazinul din colţ ca să iau o cafea fără viaţă, doar, doar nu îmi va fi somn. Miroase atât de puternic a cafea proaspătă în bibliotecă încât mă duce cu gândul la vechile basme ale strămoşilor mei, la prinţesele care le povesteau sultanilor povesti din lumea întreagă şi la câte am citit despre Persia în ultimele luni. Cred că vara aceasta a fost cea mai călduroasă dintre toate, ca şi cum am fi fost în plin deşert arid.

Uneori, citind cu orele, în pauzele în care oamenii nu se încumetau să îşi părăsească răcoroasele case, îmi desprindeam ochii din carte doar pentru a mai sorbi o gură din cafeaua făcută de dragul şi noul meu prieten Onan. Uneori aveam impresia că văd soldaţi călare, prinţese răpite, viziri care slujesc sultanului. Himere care fac povestea pe care o citesc mult mai captivantă.

Cred că mi-am dorit atât de mult ploaia, încât abia conştientizez cât de tare loveşte în ferestrele bibliotecii. Cine ar fi crezul că o biată bibliotecară poate porni ploaia? Acum, ploaia este tot mai puternică şi frigul nu se resimte. Vântul nu bate şi ploaia este caldă. Întind mâinile. Vreau să simt picăturile de ploaie. E atât de bine. Mă simt revigorată. Am urcat la ultimul etaj şi privesc oamenii care aleargă în toate direcţiile. Am mai preparat o ceaşcă de cafea, mi-am luat cartea cu mine şi am cerut o pauză, cât să mă odihnesc, minţind că nu mă simt bine. Pe cer străjuieşte o pojghiţă fină de nori. De un albastru fantastic în stânga şi dreapta mea şi de un alb pur în mijloc. S-ar zice că ploaia nu va ţine mult, deşi plouă deja de o jumătate de oră. Îmi place ploaia. Îmi spală obrajii şi îmi ascunde lacrimile pe care nu mi le mai pot reţine. Picături de lacrimi şi picături de ploaie. O combinaţie extraordinară pentru ascunderea durerii ce mi se cuibăreşte în suflet.

Fiecare om are drama sa, dar nu mă gândeam că drama mea va avea nume atât de nobil şi, în acelaşi timp, atât de greu de uitat. Ismail fusese bărbatul care reuşise să îmi fure zeci de nopţi de somn. Îi povesteam din cărţile pe care le citisem şi beam o mulţime de ceşti de cafea, în fiecare noapte. Fiecare poveste începea odată cu aburul ce ieşea din ceştile noastre şi se finaliza odată cu ultimul strop de cafea din fiecare ceaşcă. Îi plăceau poveştile cu viziri, prinţele, drame şi întâmplări greu de crezut. Parcă îşi lua toată energia din istorisirile mele. Era un bărbat frumos, galant şi misterios. Niciodată nu reuşeam să îl descos. Mi-a spus doar unsprezece povesti. Niciuna a lui. I-am spus o mie de poveşti, câte ne permitea luna să terminăm în fiecare noapte. Uneori aveam vreme doar pentru una singură, alte ori îi povesteam şi câte patru sau cinci. Dar ştiu când am ajuns la final. Şi ştiu şi cât a mai rămas şi el după aceea.

Nu a mai venit în acea ultimă noapte. Nu mai ştiam nimic de el de 12 luni pline. A plecat la fel de repede cum a venit şi sub aceeaşi umbra de mister. Nu ştiu dacă a fost o plăsmuire a imaginaţiei mele, la fel cum sunt şi personajele din cărţi după ore întregi de muncă obositoare. Poate doar mi s-a părut şi a fost un personaj mistic menit să îmi dea încrederea în mine şi iubirea pe care nu o cunoscusem niciodată. Nici nu îmi mai amintesc sărutul lui sau mâna prinsă în a mea.

Poate ar fi trebuit să aştept o perioadă până să îmi permit, din nou, să iubesc. În zadar. Iubirea nu te întreabă când să vină sau cât să stea. Este o forţă prea puternică pentru noi. Nu o putem controla şi este independentă de noi. Face ce vrea cu inimile noastre şi noi ne predăm sătui să luptăm cu ea. Ne predăm şi o lăsăm să ne controleze cum doreşte. Şi ne place. Iubim sentimentul de iubire şi nu ne opunem niciodată. De ce am face-o? Oricât de tare ar durea, suntem dependenţi de starea plăcută pe care ne-o oferă iubirea. Simplul fapt că iubim ne face mai frumoşi. Problemele survin în urma faptului că oricât am spune că ne este suficient să iubim, faptul că nu suntem iubiţi ne dărâmă şi întotdeauna erodează iubirea cu fiecare respingere, conştientă sau nu…

Mi s-a terminat pauza odată cu sfârşitul programului. Ploaia s-a oprit şi Ismail a plecat demult din casa şi gândurile mele. Când a venit, întaia oară, era o noapte rece după o ploaia ca cea de azi. Noaptea se lăsase ceaţa şi el a apărut de nicăieri cu o umbrelă pentru a mă adăposti de ploaie. Ne-am oprit în cea mai frumoasă şi parfumată cafenea. Mirosea a cafea proaspăt măcinata. Cafeaua mea cu ciocolată m-a încălzit pe dată, de la prima înghiţitură. Azi nu mai plouă, nu ca în acea seară, aşa că nu mai este nevoie ca cineva să îmi ţină umbrela. Oare îl voi revedea vreodată pe cel care mi-a furat inima? Câte poveşti va mai răbda următorul şi cât va dura până va pleca şi el după ce îmi voi fi terminat de istorisit povestea?

Numele meu este Isra şi sunt bibliotecară la Biblioteca Naţională din Ankara. Sunt pasionată de cărţi pe care le savurez în compania unei cafele tari cu praf de ciocolată presărată. Îmi plac poveştile şi scriu ori de câte ori mintea mea neliniştită pare să inventeze noi scenării despre viaţă, lume şi oameni. Ador oamenii. Mă fascinează şi mă sperie în egală măsură. Mă înconjor de ei şi mă izolez de ei atât cât să echilibrez balanta simţurilor. Adesea aleg oameni greşiţi pentru care să dau totul şi sfârşesc având nimic sau cu părţi lipsă din inimă. Apoi scriu despre ce mi se întâmplă mie sau altora şi îmi creez noi părţi cu care să umplu locurile lăsate goale. Când ai timp vino la o cafea şi lasă-mă să-ţi povestesc istorisirile mele!

22 thoughts on “Vă invit la o cafea şi o poveste

  1. Irish caffe e cafea cu wiskey. Russian caffe e cafea cu votca.

    Turkish caffe de ce nu e cafea cu raki?

    Serios, roag-o pe Isra sa-mi prepare asa ceva! 🙂 Promit sa-i fac un review acelei cafele! 🙂

  2. Promit sa incerc eu sugestiile de mai sus, apoi o sa o rog pe Isra sa te invite la biblioteca pentru o astfel de cafea. Iti va pune alaturi si un film bun, turcesc sau o carte despre istoria cinematografiei turcesti. 🙂

  3. Articolul ăsta e printre puținele articole care îmi plac de la proba asta, pentru că e singurul care trezește în tine, când citești, sentimente.
    Bravo, Ianolia! Să scrii tot așa de inspirat! :*

  4. Multumesc frumos, Piscotel! Ma bucur sa stiu ca am reusit, din nou, sa scriu un articol emotionant care sa spuna o poveste frumoasa! Promit sa scriu la fel si de acum inainte! :* >:D<

  5. Ori ajungi o mare scriitoare, ori te bat de nu ajunge o carte sa povesteti cat si cum 😉 !!! Foarte frumos articolul, mai ales ca ai adus vorba si de cafea <3. Felicitari !!!

  6. Multumesc frumos, Costi! Sper sa nu te dezamagesc in privinta reusitei scriitoricesti! Cafeaua a fost punctul central, ma bucur daca am reusit sa o evidentiez frumos! <3 :*

  7. Draguta, mai usor cu atatea cafele noaptea. Mai bine bei una cu whisky, rom, raki sau calvados (asa se bea in Franta, in regiunea Normandiei, café-calva) si apoi visezi frumos. Spor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest