Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim grăbiţi sau dormim puţin pentru că suntem tot timpul într-un dute-vino constant. Dimineaţa şi seara reprezintă supremul galop. Ajungem peste timp să nu mai observăm cum trec anotimpurile, cum trec anii, cum trec momentele importante peste noi pentru că suntem tot timpul pe fugă. Apropo, este toamnă. Este mijlocul lunii noiembrie când natură începe să hiberneze sau, din contră, când avem parte de zile, ca acestea din ultima săptămână, cu temperaturi ridicate. Nu vedem asta pentru că, ghici ce? Suntem pe fugă. Ne pierdem anii în bănci rigide, în birouri închise, în zgomot de paşi tropăind pe holuri, butonări de taste, aparate de aer condiţionat, geamuri închise pentru a nu fi deranjaţi de zgomotul asfaltului bătătorit de picioare agitate. Alţi paşi grăbiţi, maşini, în care alţi oameni se grăbesc spre locul de muncă. Ne lăsăm furaţi de mirajul internetului, al calculatoarelor sau al gaget-urilor închipuindu-ne că sunt porţi spre lume, legături spre noi oameni, spre noi culmi.
Căutam informaţii pe Google, pe care să le folosim ulterior în proiecte. Nu mai citim, nu mai gândim fără ajutorul său, nu cercetăm în manuale vechi. Ne dăm web pe messenger pentru că nu mai avem timp să ne vedem faţa în faţă. Împărtăşim impresiile noastre prin like-uri şi comentarii, nu verbal, nu faţă în faţă. Totul este făcut din spatele unor cutii electronice care pur şi simplu ne ţin la distanţă de lumea reală. Dăm sms-uri şi telefoane în grabă de sărbători sau pentru a ne întâlni. O întâlnire întâmplătoare înseamnă imposibilitatea de a ajunge la timp la o altă întâlnire programată din timp. Închidem telefoanele brusc şi brutal invocând lipsa timpului, aceeaşi veche fraza ”Am treabă!”.
Ne amăgim că suntem fericiţi. Trăim cu iluzia că avem timp să le facem pe toate, că este destul timp şi pentru distracţie. Dar acum, munca este pe primul loc. Plecăm în vacanţe o săptămână pe an, cu puţin noroc şi în cel mai fericit caz poate reuşim să plecăm două săptămâni. Şi atunci plecăm stresaţi, nervoşi şi cu minţea tot la locul de muncă, la şcoală. Tot cu treaba. Nu ne detaşam. Nu încercam să ne relaxăm. Nu ne destresam măcar pentru o scurtă perioadă de tot şi toate. Oare când ţi-ai închis ultima dată telefonul? Când ai renunţat ultima dată pentru o zi la internet? Când ai ieşit ultima dată cu băieţii la o bere sau cu fetele la un suc?
Suntem precum o maşină bine unsa cu care ţi-ai făcut treaba întotdeauna şi care, din senin, într-o zi de vara rece, te lasă când îţi e lumea mai dragă în mijlocul unei drum intens circulat şi fără parapeţi pe margine. Aşa am păţit de ziua mea când maşina unui foarte bun prieten a cedat, după ce tipul o turase la maxim, fix în mijloc de Transalpina. A lui dragă baterie auto, după zile întregi în care maşina a fost forţată la maxim, s-a hotărât să cedeze în mijlocul lui nicăieri, pe un drum periculos care ne-ar fi ucis şi pe noi şi pe cei care urcau spre Rânca. Noroc cu un domn care cobora. Ne-a alimentat bateria cât pentru a ieşi pe marginea drumului. Din păcate, mai mult nu putea face pentru că şi el mersese drum lung şi încă mai avea de mers destul. Am crezut că acolo vom rămâne, că atât ne-a fost şi cine ştie cum mai ajungem acasă. Noroc că aveam semnal la telefon şi o prietenă foarte bună al cărei tată avusese un atelier auto ca să ne poată ajuta.
Am auzit-o zicând ceva despre un magazin de acumulatori auto cu baterii auto ieftine care pot fi montate uşor. Văzusem o astfel de reclama în urmă cu câteva luni dar nu salvasem numărul de telefon. Dacă abia anul acesta iau carnetul, am zis că poate nu-mi trebuie. Niciodată nu ştii când îţi trebuie intervenţia rapidă a unei echipe profesioniste şi nici când se iveşte vreo problemă greu de remediat cât să nu îi poţi face faţă. Aşa am ajuns noi cu un site, un telefon mobil performant, un tată priceput şi o gaşcă veselă care nu îşi pierde speranţa, să punem pe picioare un bolid încăpăţânat care nu se voia pus pe patru roţi. Am reuşit să facem acest lucru cu ajutorul celor de la BateriiAuto.net, fără să fim nevoiţi să împingem maşina la vale, riscând să o aruncăm în prăpastie, fără să căutăm la 20:00 seara o platformă de remorcări. Băieţii ne-au adus bateria, au montat-o la “domiciliul ad-hoc” din vârful dealului şi au venit cu bateria potrivită pentru a pune în mişcare, din nou, o gaşcă pusă pe călătorit şi o lume care, cel puţin pentru câteva ore, a rămas în loc.
E atât de ciudat cum trecem prin viaţă, atât de grăbiţi, atât de neatenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem mai nepăsători. Nu observăm, sau nu avem timp să observăm micile detalii care fac adesea diferenţa; acele mici amănunte fără de care nimic nu ar mai fi fost la fel. Şi îmi rămâne în minte o singură întrebare, fără răspuns, fără idei de ce aş putea sau cum aş putea răspunde… Trăim ca să muncim sau muncim ca să Trăim?
Articol scris, cu drag, pentru proba cu numărul 17 a competiţiei Superblog. Mulţumesc, BateriiAuto.net, pentru că mi-aţi dat ideea perfectă pentru o nouă poveste şi bine aţi venit în familia SuperBlog!
No Comments