#Suntuntaran – Social Media Summit 2016

Pe data de 19 februarie, la Hotel Crowne Plaza București, am participat la Social Media Summit 2016. A fost prima dată când am participat la această conferinţă, deşi îmi tot propuneam de aproximativ doi ani să ajung, niciodată nu reuşeam să mă încadrez în termenul înscrierilor sau să mă pun la punct pentru a ajunge la eveniment. Anul acesta, aşa cum anunţăm aici, m-am pregătit din timp şi mi-am făcut listuţa cu evenimentele de social media la care pot să ajung anul acesta şi la care îmi doresc, nespus, să ajung. 

De fapt, cea mai frumoasă iniţiativa a conferinţei din acest an mi s-a părut, de departe, proiectul #suntuntaran, căruia li s-au alăturat, în foarte scurt timp, oameni de televiziune, bloggeri, s.a. Mi s-a părut o iniţiativă frumoasă tocmai prin prisma faptului că există numeroase stereotipuri legate de această denumire. Când spui ţăran, sau auzi cuvântul ţăran, tinzi să te gândeşti la termen cu sens peiorativ. De la oamenii care parchează pe două locuri de parcare, la cei care aruncă chiştoace de ţigări pe jos şi până cei care nu salută (exemplele sunt mult mai multe şi pot varia) oamenii tind să uite, de fapt, ce înseamnă cuvântul ţăran.

Eu sunt copilul crescut la oraş. Nu am avut bucuria de a petrece prea mult timp la ţară, deşi tatăl meu este om de la ţară şi am bunici. Conjuncturile m-au ţinut departe de acel mediu, deşi am avut norocul să petrec o săptămână, la ţară cu verişoara mea, în mediul pe care prietenii mei, din copilărie, îl îndrăgeau şi unde fugeau în vacanţe, lăsându-mă singură “la bloc”. Şi mi-am dat seama că aş fi fost altfel, ca om, dacă aş fi copilărit la ţară. Imunitatea pe care o căpătau copiii, după vacanţă petrecută la ţară, faptul că se înălţau în câteva săptămâni sau luni cât să nu îi recunoşti, roşeaţa din obrajii lor care strigă sănătate şi pielea bronzată de soarele arzător al câmpului sunt doar câteva exemple prin care înţeleg ce înseamnă traiul la ţară.
Şi ştiu că mergeam la ţară, atât de puţin cât mergeam, luăm satul la pas ca să admir tot ce e de admirat, erau multe fiind un copil curios şi agitat. Salutăm pe oricine îmi ieşea în cale, am făcut asta şi după ce m-am întors acasă, pentru că aşa învăţasem la ţară, deşi oamenii nu mă cunoşteau şi nici eu pe ei şi doar zâmbeau drăgăstos către fetiţă cu codiţe care ţopăia. Şi niciodată nu ştiam a cui sunt la ţară. Eu eram a lu’ mama şi a lu’ tata. Nu ştiam că pe bunicul îl cheamă Agapie şi pe bunica Marioara. Erau Gabi şi Maria, în familie. Dar tata era mereu Georgica, ăla micul, mezinul familiei. Şi toţi îmi ziceau că semăn cu tata la oraş, ca să ajung la ţară să constat că, de fapt, sunt leita mama. Când am mai crescut, mi-am dat seama că oamenii de la ţară aveau dreptate. Nu aveam mare lucru din tată, dar eram mama întreagă.

Revenind la iniţiativa Sunt un taran, este un demers de reabilitare a termenului ţăran şi de susţinere a valorilor autentice romaneşti. Scopul campaniei iniţiate de Revista Biz este acela de a ne aduce aminte ce înseamnă ţăran cu adevărat. Acel om simplu, muncitor, sănătos, cu bun-simţ, plin de respect faţă de mediu şi oamenii din jurul lui, omul acela care, din puţinul lui, îţi întinde masa şi te aşează alături de el, care te primeşte cu braţele deschise şi de la care ai ce să înveţi. Astăzi, țăran a ajuns să fie o rușine, deși, dacă stăm puțin și ne gândim, la a doua sau a treia generație, toți suntem țărani. Așa că haideți să ne aducem aminte ce înseamnă țăran cu adevărat.


Mi-a plăcut, enorm, unul dintre citatele campaniei, pe care l-am adoptat şi eu “Când împrumut o carte am grijă să o returnez, sunt o ţărancă!”. M-a inspirat deoarece, devoratoare de cărţi cum sunt, urăsc să mi se împrumute cărţile şi să nu îmi fie înapoiată, sau să îmi fie înapoiate după mult timp. De asemenea, starea în care îmi sunt returnate trebuie să fie la fel de bună precum cea în care au fost primite. Mai am o problemă la schimburile de cărţi când, am mai păţit, nu primesc cărţi, în schimbul cărţilor pe care le trimit, sau când trimit o carte, urmând ca banii să îmi fie transferaţi în cont şi aceştia să nu mai apară. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu merg pe principiul “Omul valorează cât îi valorează cuvântul!” ori dacă spui una şi faci alta, fără să te justifici sau să îţi ceri scuze pentru omisiune, (se mai întâmplă, suntem oameni) nu te aştepta ca oamenii să îţi cânte, în continuare, în strună sau să te creadă, ulterior. Dacă, uneori, prefer să am bun-simţ şi să trec cu vederea, tocmai pentru a nu strica relaţiile cu un om, nu înseamnă că nu văd sau că sunt naivă. Uneori, doar uneori, e bine să întorci obrazul. Dar cât să fii demn, să accepţi şi să mergi mai departe într-o lume în care lipsa de respect este la pământ? Atât timp cât eşti un OM, în adevărata putere a cuvântului, sau cât eşti ţăran. În acest caz, sunt mândră să declar faptul că #suntoţărancă!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest