Reconstruind umanitatea din noi

Omul este construit din totalitatea calităţilor şi defectelor sale. Este un amalgam de păreri, impresii, pasiuni, sentimente, visuri, trăiri, amintiri, relaţii pe care a reuşit să le lege alături de alţi oameni. Suntem diferiţi! Suntem unici prin faptul că, de-a lungul vieţii, am reuşit să înmagazinăm în minte şi inimă, experienţe dintre cele mai diverse, percepute într-un mod unic raportat la noi, ca indivizi. Începând de la jucării, jocuri, activităţile şcolare, activităţi nonformale, voluntariat s.a., învăţăm constant şi ne definim că oameni, ca membri ai unei societăţi.

Am observat, în ultimii ani, o tendinţă ciudată a oamenilor să militeze pentru pace ca şi cum aceasta ar fi o modă şi este cool să fii în pas cu moda. Nimeni nu este interesat de nimic, dar toţi vrem să fim filantropi fără să ştim exact ce presupune această muncă şi ce beneficii aduce ea, cu adevărat. Pacea, atât cea interioară cât şi ceea ce transmiţi către semenii tăi, reprezintă un cumul al învăţămintelor pe care le-ai acumulat de-a lungul anilor, al experienţelor trăite şi al interacţiunii cu alţi oameni. Oamenii solitari nu pot vorbi despre pace, pentru că au ales să se izoleze de lume, tocmai pentru faptul că nu se regăsesc în ea.

Nu mi-a plăcut niciodată să pretind că sunt altcineva. Am avut, ce-i drept, reţineri când a venit vorba de a îmi susţine o cauză. Oamenii tind să judece, să acuze, să arunce cu pietre şi abia apoi să-şi pună întrebări. Pentru că oamenii caută povesti şi scandalurile atrag publicul. Oamenii au nevoie de poveşti mai interesante ca ale lor care să le aducă acea dramă palpabilă în viaţă. Ca şi cum nu ne-am lovi zilnic de problem cotidiene şi neajunsuri, ne umplem şi creierele cu inutilităţi, certuri, dezbateri incoerente care ni se afişează la televizor zi de zi.

Sunt blogger şi îmi permit să vorbesc despre observaţiile pe care le-am asimilat în diferite circumstanţe şi la diferite evenimente. O singură dată, însă, am fost la un eveniment la Băile Tuşnad în România, la un workshop dedicat oamenilor ca mine, care se exprimă prin scris. Workshopul se numea “No Hate Speach” şi au fost invitaţit bloggeri de diferite naţionalităţi, din diferite medii sociale. Vorbitorul evenimentului, omul care avea grijă să nu ne lase să visăm doar la o lume mai bună, ci să ştim cum să acţionăm spre a îndeplini acel vis, era o persoană din sfera LGBD.

Mi s-a părut cel mai cinstit om din câţi am întâlnit în viaţă. Se comporta atât de firesc, atât de uman şi făcea ca orice lucru să poată fi posibil. În cele trei zile în care am vorbit numai în engleză, deşi nu sunt cea mai bună vorbitoare de engleză, aş putea spune că sunt undeva pe la mijloc între mediocră şi ok. Am făcut greşeli, îmi era greu să mă exprim, gândind într-o limbă şi vorbind în alta. Nu am fost niciodată judecată, niciunul dintre noi nu a fost, din contră, am fost susţinută şi mi s-a spus de fiecare dată că e ok, ca oamenii mă înţeleg şi că nu este nevoie să mă justific. Dacă sunt acolo, înseamnă că vreau să învăţ.

Iubesc imperfecţiunea pentru că îmi dă o stare de eliberare şi îmi permite să-mi iubesc şi calităţile şi defectele care mă definesc ca om, care mă fac diferită faţă de toţi ceilalţi. Nu tind spre perfecţiune ci spre excelentă, spre cel mai înalt punct al limitelor mele pe care încerc să le depăşesc, conştientă de lipsurilor mele.


Ceea ce vreau să spun prin toate aceste lucruri este că suntem diferiţi, dar ne leagă umanitatea şi trebuie să avem grijă să hrănim această umanitate prin minte şi creier. Oamenii antrenaţi în învăţare şi simţire, sunt mai umani, mai toleranţi. Mentalităţile se schimbă şi este normal să avansăm. Cu cât oferim şansă mai multor oameni să înveţe, cu atât mai toleranţi vor fi. Mass media pune o Cortină intre mediile sociale, care ar trebui sfâşiată şi astfel, să ne permită să vorbim între noi, să învăţăm unii de la alţii. Să fim umani, nu să ne dezumanizăm!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest