Am acceptat, cu drag, invitaţia venită din partea Danei Ilie la o prezentare, altfel, ce presupunea împachetarea de cadouri la Charisma. Nu ştiam, sincer, la ce să mă aştept dar simţeam că va fi un eveniment bine pus la punct, în care ne vom simţi în largul nostru şi am acceptat, mânată de curiozitate şi măgulită de invitaţie.
Am fost uimită să aflu că acest magazin aniversează 19 ani de activitate şi îl găsim, momentan, doar în Craiova si Targu Jiu, unde există un prim magazin pus la dispoziţia gorjenilor. A pornit că o afacere de familie şi s-a dezvoltat şi pe alte planuri, de la artizanal, cadouri, suveniruri şi până la mobilier, în prezent. Desigur, un magazin amenajat cu atât de mult bun simţ şi o ambianţă desăvârşită putea fi condus doar de un om puternic şi deschis către clienţi. Aşa am cunoscut-o pe doamna Tina Ruptureanu de compania căreia m-am bucurat sincer fiindcă am putut afla informaţii direct de la sursă, cum s-ar spune.
Am înţeles importanţa împachetării cadourilor, atât pentru cel care oferă un cadou cât şi pentru cel care îl primeşte. Fiecare cadou are o undă de unicitate dar împachetarea presupune răbdare, dăruire, pasiune, creativitate şi un pic de nebunie ca să poţi definitiva pacheţelul ce va proteja cadoul de ochii curiozilor până la despachetarea să. Normal că acest lucru aduce un plus de unicitate atât evenimentului cât şi darului în sine, de aceea este o surpriză în plus. Faptul că te gândeşti la mici detalii, nerăbdarea celui cadorisit de a descoperi conţinutul foliei de împachetat, grijă de a nu rupe ambalajul şi expresia uimită de la finalul demersului merită toată grija dar şi efortul cu care expeditorul cadoului au gândit surpriză.
Normal că eu am fost super neîndemânatică şi am avut nevoie de ajutor pentru a-mi împacheta propriul cadou dar mi-am dat seama ce înseamnă acest proces şi cât de important este să ai toate atuurile necesare realizării sale. Şi pe bună dreptate că am stat destul de mult timp să aleg modul de împachetare al cadoului deoarece era unul adorabil şi, mai ales, nesperat. Dar am ales ceva simplu, la prima vedere, pentru că simplitatea înseamnă, uneori, elegantă iar folia aleasă mi-a mers la suflet.
Să nu mai spun de faptul că, fiind închis magazinul pentru prezentarea la care fusesem invitată, alături de alte bloggerite craiovene, am putut să ne plimbăm, în voie, de la un capăt la celălalt al magazinului din Valea Roşie. Nu exagerez când spun că aş fi plecat cu jumătate de magazin acasă şi nici că au existat câteva piese de mobilier pe care le-aş fi ales pentru a-mi adăposti cărţile atât de dragi mie. Chiar găseşti cadouri pentru orice exigentă sau pretenţie şi pentru orice categorie socială sau eveniment. Desigur că există şi personal amabil care să te îndrume şi poţi împacheta orice cadou, chiar adus din exterior, în orice magazin Charisma.
Nu ştiu cât de multă atenţie se dă, în zilele noastre, cadoului oferit celor dragi, fie că ne referim la familie, prieteni, colegi său persoana iubită, dar este important să lăsăm o urmă frumoasă acolo unde prezenţa noastră se simte pentru că în momentul în care revenim, să ne bucurăm de aceeaşi oameni dragi pe care i-am lăsat în urma doar cât să alergăm după visurile noastre şi care sunt gata, oricând, să ne spună o vorbă bună pentru că am ştiut să fim oameni. De ce să nu arătăm că ne pasă, atunci când este cazul, decât să ne lamentam că nu avem pe nimeni şi suntem singuri? Gesturile mici contează şi oamenii buni nu se găsesc la orice colţ de stradă. Gândiţi-vă la asta, data viitoare, când aveţi posibilitatea de a trece, pur şi simplu, sau de a aduce bucurie pe un chip de om. Ce vei face?
No Comments