Demisie

Demisie

Demisie

Subsemnata, adult împovărat de prea plinele poveri ale vieţii de “om mare”, vă anunţ cu privire la decizia neechivocă, inevitabilă si irevocabilă  de a demisiona din funcţia de adult ucigaş de vise nocturne şi visuri ale copilului care eram odată. Aleg ca, din acest moment, să îmi reiau atribuţiile de copil curios care visa, cândva, doar la postul de musafir sau avion, pentru că acestea mi se păreau mie, la acel moment, cele mai frumoase meserii din lume.

Vreau să vând limonada oamenilor care trec pe lângă blocul meu, să joc elasticul din zori şi până în seară, să desenez cu creta moale pe asfaltul fierbinte pe care paşii agitaţi ai adulţilor îl bătătoresc în drumul spre locul de muncă sau spre te miri ce alte locuri importante unde, imperios necesar, ar fi să ajungă şi eu să îmi văd de treaba mea de copil fericit care trasează conturul unui şotron.

Vreau să dau un leu pe o sută de bomboane cu interior de ciocolată şi tata să îmi spună că trebuie să ţin din ele toată săptămâna, ştiind că sâmbătă urmează să primim “pomana” săptămânală de la bunelul din care să îmi iau, ca de obicei, o sticlă de suc şi un pachet de biscuiţi pe care să îi pun în coşul bicicletei pe care mi-au cumpărat-o ai mei din alocaţia strânsă într-un an şi un pic. Să nu îmi pese că un suc este plin de E-uri, că am scăpat pe jos o bomboană pentru că o spăl şi o mănânc, sau că ies cu codrul de pâine afară, după ce mama mă chemase la masă fără să îmi fie foame, pe care să îl mănânc în spatele blocului doar pe jumătate pentru că cealaltă jumătate o mănânca prietena mea cea mai buna.

Vreau să îmi iau un pahar mare de suc, dintr-o sticlă în care am pus sifon şi trei sau patru pliculeţe de suc concentrat, o carte cu poveşti pentru clasele primare şi să mă las mângâiată de razele de soare pentru că nimeni nu îmi spune că trebuie să merg la serviciu, să fac bani, să plătesc facturi, rate, întreţinere şi alte utilităţi absolut necesare omului modern pentru a-şi duce traiul zilnic. Şi să ştiu că părinţii mei sunt acasă pentru că au un loc de muncă unde să meargă zilnic şi, chiar dacă nu îi prind în fiecare seară trează, să ştiu că m-au sărutat pe frunte când au păşit în camera întunecată. Să îi văd zâmbind în weekend şi să nu ştiu că este un zâmbet prefăcut şi obosit, doar pentru a mă face pe mine fericită şi să nu ştiu că ei sunt îngrijoraţi, neodihniţi, frustraţi şi descumpăniţi cu gândul la ziua de mâine.

Să alerg în jurul blocului, să mă caţâr în copaci şi să am genunchii veşnic cicatrizaţi de vreo bubiţa pe care mama a dezinfectat-o, înainte de ieşirea mea afară şi pe care a bandajat-o, fără folos, pentru că aveam grijă, mereu, să o inflamez iar şi iar, rămânând o lovitură nevindecată. Prefer, de mii de ori, acele julituri în detrimentul rănilor sufleteşti pe care oamenii mi le-au făcut de-a lungul vieţii mele de copil, adolescent şi adult. Pentru că m-am maturizat devreme, am înţeles că ai mei nu au şi trebuie să mă descurc cum pot, că trebuie să am grijă de sora mea şi că ei vor pleca din ţara pentru că “În România nu se poate trăi aşa!”.

Vreau să mă joc Parola, Ţară, ţară vrem ostaşi, Baba oarba, Omul Negru sau să îmi adun o mână de prieteni ca să jucăm Raţele şi Vânătorul, Meseriile, cu păpuşile în spatele blocului sau Împărate. Vreau să îmi iau coarda şi să ţopăi toată ziua încercând fiecare joc în parte sau doar Fete, Filme sau Băieţi cu toţi copiii de la bloc. Să mă joc Fântâniţa şi să sper că voi fi sărutată pe obraz de acel băieţel dolofan cu ochi albaştri sclipitori care mi-a furat inima de fetiţă. Vreau să stau într-un semicerc în faţa colegilor de la grădiniţă şi să le spun toate poveştile pe care tanti şi nenea de pe placa mi le istoriseau în fiecare noapte.

Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, sau cărţi în general, când muzica era neotrăvită, când televiziunile erau pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără promovarea inculturii. Promit, solemn, să îmi apar copilăria, naivitatea dulce a puştoaicei care crede că toată lumea este bună, că oamenii sunt fericiţi şi minuni ni se întâmplă tuturor. Să cred, cu tărie, că valoarea oricărui obiect se măsoară în îngheţată sau ciocolată şi că timpul se măsoară în orele pe care le petreci cu prietenii de la bloc sau urmărind desene animate în fiecare weekend pentru ca, apoi, să ne strigăm, unii pe alţii, la geam sau să ciocănim la zeci de uşi pentru a reuni trupa pusă pe joacă. Nu mai vreau să vorbesc cu prietenii pe internet, pentru că sunt sute sau mii de km între noi.

Fiţi voi oameni mari, îngrijoraţi, agitaţi, nervoşi, frustraţi, înlăcrimaţi şi încercănaţi! Eu vreau să cresc mic, lumea să meargă în sens invers şi eu să nu mă mai îngrijorez pentru că nu ştiu multe pentru că un copil nu ştie cât de puţine ştie, dar este curios până în pânzele albe! Cedez, plec în lumea de basm a unei vieţi care îmi este necunoscută şi ale cărei amintiri le pierd, treptat, fiind înlocuite cu griji şi visuri neîmplinite! Nu mai vreau să dezamăgesc copilul care eram cândva şi vreau să rămân la fel de naivă, veselă şi agitată cum ştiam că am fost în copilărie. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a visurilor împlinite şi a oamenilor care sunt lângă tine, complet dezinteresat!

Stiti ce? Eu merg sa vad o multime de spectacole de muzica, teatru, balet sau street dance. Vreau sa stiu cum e sa întâlnesti cu cele mai frumoase povești ale Operei Comice pentru Copii!Vreau sa desenez cu creta pe asfalt, sa cant, sa dansez si sa ma bucur de copilarie inconjurata de copii. Sa invat de la ei ce inseamna sa te bucuri din suflet pentru ca numai un copil te poate invata cat de multe pot insemna micile bucurii in viata unui om.

Anul acesta, începând cu data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului Opera Comică pentru Copii organizează în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului, „Dimitrie Guşti”, din Bucureşti Festivalul Opera Copiilor. Anul acesta festivalul va dura nu mai puţin de 4 zile iar intrarea este gratuită. Mai multe detalii aflaţi din evenimentul creat pe Facebook special pentru copii în perioada 1 – 4 iunie. Tu mai ştii să fii copil?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest