Profesionale

10 mari craioveni

ARC – Actiunea pentru Renasterea Craiovei organizeaza un concurs pentru desemnarea a 10 mari craioveni. Dintre cele 45 de personalitati care si-au legat viata de orasul nostru, craiovenii sunt rugati sa-si voteze preferatii. Știu că nu mai locuiesc, tehnic, în Craiova dar nu pot să neg impactul pe care l-a avut asupra vieții mele, asupra mea ca om și asupra viitorului meu. Acolo a învățat să fiu eu, acolo am învățat să iubesc, să supraviețuiesc, să râd, să plâng, să glumesc, să fiu serioasă, să dăruiesc, să iau ce mi se cuvine, să ajut, să sper, să îmi fac prieteni, să protejez și să iubesc.

10 mari craioveni” constă într-o serie de acțiuni care au ca scop promovarea valorilor locale în contextul mai larg al aniversării istorice a Centenarului Marii Uniri. Sunt 45 de personalități propuse spre votare. 8 dintre ei s-au născut în Craiova, 3 personalități s-au stabilit la Craiova, alți 8 s-au născut în Craiova dar nu s-au mai întors acasă niciodată pierind într-o țară străină, 17 dintre ei sau văzut nevoiți să se stabilească în București pentru a-și desfășura activitatea, 4 alte suflete născute în Craiova au pierit în alte zone ale țării și restul de 5 s-a pierdut în necunoscut, neavând date clare sau suficiente pentru a da un verdict.

  • Grigore Gabrielescu – 13 Ianuarie 1859, Craiova – 13 Martie 1915, Craiova
  • Constantin Titel Petrescu – 5 Februarie 1888, Craiova – 1957
  • Nicolae Romanescu – 18 Februarie 1854 (1853), în Craiova (Cloşani, Mehedinţi) – 31 August 1931, Craiova
  • Constantin D. Fortunescu – 28 Octombrie 1874, Craiova – 21 Sept. 1965, Craiova
  • Grigore Otetelisanu – 1786, Craiova – 18 Oct. 1869, Craiova
  • Stefan Ciuceanu – 4 Octombrie 1875, Craiova – 16 Martie 1936, Craiova
  • Vasile G. Paleolog – 1891, Craiova/1890, comuna Cornu, Dolj – 12 Februarie 1979, Craiova
  • Ion Firu – 21 Februarie 1926, Craiova – 1984, Craiova
  • Elena Farago – 29 Martie 1878, Bârlad – 4 Ianuarie 1954, Craiova
  • Petrache Poenaru – 10 Ianuarie 1799, Benesti, Vâlcea – 2 Octombrie 1875, Bucuresti
  • Theodor Aman – 20 Martie 1831, Câmpulung Muscel – 19 August 1891, Bucuresti
  • Nicolae Titulescu – 4 Martie 1882, Craiova – 17 martie 1941, Cannes, Franta
  • Jean Negulesco – 26 Februarie 1900, Craiova – 18 iulie 1993, Marbella, Spania
  • Mihai Pătrascu – 17 Iulie 1982, Craiova – 5 Iunie 2012, New York
  • George (Gogu) Constantinescu – 4 Octombrie 1881, Craiova – 11 Decembrie 1965, Coniston, Cumbria, Marea Britanie
  • Gheorghe Bibescu – 26 Aprilie 1804, Craiova – 1 Iunie 1873, Paris
  • Eustatiu Stoenescu – 14 Mai 1884, Craiova – 13 Septembrie 1957, New York
  • Nicolae Racovitã – 1835, Craiova – 1894, Roma
  • Barbu Dimitrie Stirbey – August 1789, Craiova – 12 Aprilie 1869, Nisa
  • Dimitrie Gerota – 17 Iulie 1867, Craiova – 3 Martie 1939, Bucuresti
  • Nicolae Vasilescu Karpen – 10 Decembrie 1870, Craiova — 2 Martie 1964, Bucuresti
  • Titu Liviu Maiorescu – Februarie 1840, Craiova – 18 Iunie 1917, Bucuresti
  • Alexandru Mitru – 6 Noiembrie 1914, Craiova – 19 Decembrie 1989, Bucuresti
  • Elena Teodorini – 25 Martie 1857, Craiova – 27 Februarie 1926, Bucuresti
  • Eugeniu Carada – 29 Noiembrie 1836, Craiova – 10 Februarie 1910, Bucuresti
  • Corneliu Baba – 18 Noiembrie 1906, Craiova – 28 Decembrie 1997, Bucuresti
  • Ion Tuculescu – 19 Mai 1910, Craiova – 27 Iulie 1962, Bucuresti
  • Constantin S. Nicolaescu-Plopsor – 20 Aprilie 1900, Plopsor, Dolj – 30 Mai 1968, Bucuresti
  • Constantin I. Angelescu – 10/12 Iunie 1869, Craiova – 14 Septembrie 1948, Bucuresti
  • Nicolae C. Coculescu – 31 Iulie 1866, Craiova, – 5 Noiembrie 1952, Bucuresti
  • Stefan-Marius Milcu – 15 august 1903, Craiova – 1 Secembrie 1997, Bucuresti
  • Nicolae S. Petrescu-Găină – 31 Martie 1871, Craiova – 15 Februarie 1931, Bucuresti
  • Ludovic Mrazec – 17 Iulie 1867, Craiova – 9 Iunie 1944, Bucuresti
  • George Fotino – 31 Iulie 1896, Craiova – 28 Iunie 1969, Bucuresti
  • Mariana Drăgescu – 7 Septembrie 1912, Craiova – 24 Martie 2013, Bucuresti
  • Ioana Radu – 17 februarie 1917, Bucuresti – 19 Septembrie 1990, Bucuresti
  • Constantin Argetoianu – 3/15 martie 1871, Craiova – 6 Februarie 1955, Sighetu Marmatiei
  • Paulina Vorvoreanu (născută Vrabiescu) – 8 Septembrie 1854, Craiova – 30 Septembrie 1944, Grădinile
  • Aristizza Romanescu – 24 Decembrie 1854, Craiova – 4 Iunie 1918, Iasi
  • Sabba Stefănescu – 12 Ianuarie 1857, Craiova – 16 August 1931, Sinaia
  • Traian Demetrescu – 3 Noiembrie 1866, Craiova – 17 Aprilie 1896
  • Stefan Botoiu – 1889 – ?
  • Jean Mihail – 1875, Craiova – 1936
  • Alexandru Aman – 2 Octombrie 1820, Craiova – 1885
  • Mihnea Gheorghiu – 5 Mai 1919, Bucuresti – 11 Decembrie 2011

M-am decis să nu votez doar o personalitate, nu aș fi putut alege doar una oricum, dar, ca să susțin cum se cuvine numele proiectului, m-am decis să mă străduiesc și să aleg 10 nume care mie, personal, îmi transmit ceva și mă duc cu gândul “acasă” în adevăratul sens al cuvântului.

În primul rând l-am votat pe Traian Demetrescu pentru că mare parte dintre activitățile pe care le-am întreprins ca voluntar și în care am participat ca blogger s-au desfășurat la Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova, TRADEM cum îi mai spun băștinașii. E imposibil să nu auzi povești sau să nu se lege ceva de tine când ai atât de multe amintiri fascinante legate de loc și de omul al cărui nume îl poartă acesta.

Apoi l-am votat pe Jean Mihail deoarece Muzeul de Artă din Craiova ce-i poartă numele este un incredibil strajer în mijlocul acestui oraș, Prin acțiunile care sunt organizate în acest loc de poveste, ne amintim și reamintim cât de importantă este cultura, arta, frumosul și respectul.

Alexandru Aman este următorul nume de care se leagă ani întregi din ceea ce pot numi drumul meu spre ceea ce sunt acum. Am petrecut luni întregi între pereții bibliotecii ce-i poartă numele și astfel am învățat să iubesc mai mult lectura, să muncesc mai mult pentru ceea ce am și ca, uneori, găsești comori de neprețuit uitate pe rafturi pe care oamenii nu mai știu să le exploreze.

Cum aș putea să uit de Petrache Poenaru, fondator de colegii naționale în Craiova și București, organizatorul învățământului românesc și al primului ziar românesc. Cu toate acestea, l-am votat în primul rând pentru invenția care ne-a schimbat viață, într-un fel sau altul, tuturor “Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Stiloul, fără de care nu m-aș putea numi scriitor de povești.

Elena Teodorini, mezzo-soprană și soprană încă se află pe buzele pasionaților de operă din Craiova datorită incredibilului Festival Internațional ce îi poartă numele și bucură sufletele melomanilor. De asemenea, actuala Opera Română din Craiova este fostul Teatru Liric Elena Teodorini.

Nicolae Romanescu alături de al sau parc natural ce crează amintiri incredibile an de an în inimile și mințile fiecărui craiovean. Dacă ajungi vreodată în Craiova, este un must plimbarea de-a lungul aleilor aceastei incredibile oaze de relaxare, frumos și prospețime de la marginea Craiovei.

Corneliu Baba, pictor al secolului XX care a dus renumele său și al orașului care l-a format atât de departe încât să-i dea posibilitatea unei expoziții personale la New York în 1970 și o decorație Steaua Roșie un an mai târziu.

Elena Farago ale cărei poezii m-au urmat de-a lungul copilăriei și în primii ani de școală dăruindu-mi posibilitatea și dorința de a învața pentru a putea descoperi alte minți și alte scrieri fantastice. Casa memorială Elena Frago face parte din curtea Bibliotecii Judetene Alexandru și Aristia Aman din Craiova.

Titu Liviu Maiorescu, acest academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între 1912 și 1914. Însă, mai presus de toate, membru fondator al Academiei Române, personalitatea datorită căruia cunoaștem operele unor genii precum Eminescu, Creangă, Caragiale sau Slavici.

Ultimul, dar nu cel din urmă, omul care m-a ținut trează nopți de-a rândul în copilărie cu ale sale “Legendele Olimpului” pe care le-am devorat și redeverat de câte ori am putut Alexandru Mitru. Tot datorită lui știm de Păcală și Tândala și copiii revoluției au putut crește frumos citind opere ce le-au deschis și mai mult apetitul pentru lectură și cunoașterea propriilor origini.

Voi cu cine ați decis să votați?

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply