Do you #LikeYourself? Pentru că eu încep să mă plac, din ce în ce mai mult, pe mine. Am încercat, cam toată viață mea, să schimb lucrurile, niciodată oamenii. Am învățat să iau oamenii că atare, să cred în bunătatea fiecărei persoane și să mă complac în situațîi dintre cele mai diverse, unele bune altele teribile. Într-o zi mi-am dat seama că eu eram numitorul comun în toate poveștile vieții mele și am decis să mă schimb pe mine, atitudinea mea față de mine și de ceilalți ori modul în care fac lucrurile.
Nu există o scară pe care să avansezi în ceea ce privește plăcutul sinelui. Nu poți spune că azi ești cu o treaptă mai aproape de suprema încredere în ține pentru că asta necesită multă muncă și răbdare. Azi poate ești tristă, mâine poate radiezi de fericire, următoarea zi poate chipul din oglindă este răvășit sau ochii puțin mai obosiți decât de obicei dar este absolut normal. Există evenimente și situații care ni se întâmplă tuturor de-a lungul vieții. Unele sunt menite să ne intărescă sau să ne ambitioneaze iar altele sunt menite să ne testeze, să ne antreneze într-o luptă cu noi înșine pentru a ne stabili limitele.
Cea mai îndelungată și grea luptă din viaţa noastră este lupta menită să ne ajute să ne cunoaştem şi sa ne acceptăm pe noi înşine, cu toate greşelile noastre şi imperfecţiunile. Mulţi dintre noi au fost crescuţi de părinţi care au fost ei înşişi victime ce nu au fost învăţate să-și recunoască propria valoare sau care nu au fost cu adevărat văzuti de către părinţîi lor. Generaţiile noastre de bunici s-au confruntat cu traume masive şi răsturnări din cauza celui de-al doilea război mondial şi marile recesiuni. Accentul a fost mereu pus pe supravieţuire şi minimizarea daunelor umane, mai degrabă decât pe dragoste, apreciere şi intimitate. Oamenii şi familiile de astăzi se confruntă cu provocări de cursă lungă, ore de lucru mai lungi şi incertitudinea economică globală. Acești factori ne pot arunca la pământ, dacă nu au făcut-o deja. Astfel ajungem să lăsăm toate aceste repercusiuni ale trecutului să construiască ziduri în jurul nostru care sunt atât de groase încât ne izolează, inconștient sau cu bună știinţă de noi înșine, de prietenii noştri dragi, parteneri, soţi şi copii iar aceștia sunt incapabili de a întra. Cu toate acestea, există o altă cale.
Când avem curajul de a lăsă zidurile să cadă, să învățăm să ne iertăm și să ne îmbrățișăm pe noi înşine, în ciuda eşecurilor noastre umane, vom reuși să deschidem, de asemenea, larg uşile sufletelor pentru conectarea într-un mod mai grijuliu, empatic, intim cu cei pe care îi iubim sau avem potențialul de a-i iubi. Creierele noastre sunt create în vederea supravieţuirii, dar și pentru relaționare. Avem neuroni oglindă care reacționează puternic atunci când vedem durerea altor oameni. Aceștia sunt meniți să ne înveţe să ne iubim pe noi înşine, astfel încât să putem fi mai deschiși şi plini de compasiune pentru alţii, astfel încât să putem crea legături interumane. Nu putem menține la nesfârșit ziduri grele în jurul nostru care ne limitează și care îi limitează pe cei care ar putea contribui, favorabil, la dezvoltarea noastră ca oameni. Fii mai conştient de gândurile tale, sentimente, şi de comportamentul pe care îl ai față de ține și față de cei din jurul tău. Cunoaşte-vă vulnerabilităţile, precum şi punctele forțe şi realizările şi învatati să iubiți ambele părți.
Mișcarea #LikeYourself a fost inițiată de Nivea România și își propune să învețe oamenii, nu doar femeile, să se aprecieze pe ei înșiși înainte de toate, să își dea like-uri lor înșiși înainte de a se lăsa intimidați de avalanșa de perfecțiune pe care media din România, și nu numai, o promovează, aproape violent uneori, doar pentru a te face să consumi mai mult, niciodată atingând acea treaptă a perfecțiunii pe care ne-o trimit prin orice mijloc posibil.
Așadar, în octombrie acest an, am continuat lupta în calitate de ambasador al campaniei #LikeYourself prin care mi-am propus să cresc încrederea în șine a persoanelor din jurul meu și să continui procesul de imbunătătire a mea, cu fiecare zi. De asemenea, am dus o masivă luptă de promovare a culturii, a lecturii și a rolului pe care acesta îl joacă în povestea vieții fiecăruia dintre noi. Sub amuzantul slogan “Cititul nu îngrășa”, am reușit și în această luna să citesc mai mult și să recomand cărți incredibil de puternice, din punct de vedere al mesajului, pentru oricine este interest de această minunată artă.
Am primit, de asemenea, al doilea box al campaniei, ediția de toamnă. Pentru că s-a pus accentual pe #backtoschool/#backtowork, mi s-a părut că modul în care am ales eu să fac promovarea se pliază mai bine pe ceea ce s-a vrut pus în evidența de această data. Știu, de când eram în liceu, că existau mulți tineri de vârstă mea care se temeau să citească de față cu colegii lor de teamă de a fi considerați tocilari sau din teamă de a nu mai fi considerați cool.
Ediția de toamnă a cutiei Nivea a conținut:
- O agendă incredibilă pentru notițe importante
- O cutie de creioane colorate incredibil de încântătoare
- O oglindă dublă cu model interesant
- Carduri motivaționale
- Photo/Notes holder
- HairMilk conditioner
- HairMilk shampoo
- Body lotion Cherry Blossom & Jojoba oil
- Hydra primer Nivea Make-up care
- Rollon Stick cremos
- Hand creăm cu vanilie
- Apa micelara de la Nivea Expert
- Deodorant antiperspirant Fabulous Flower
- Șervețele demachiante
- Lip Balm cu Zmeură
Mă bucur să vă anunț că fac parte din initiativa lansată de @nivearomania prin care îmi propun să incurajez persoane de toate vârstele să aibă încredere în ei înșiși și să se bucure de unicitatea lor. Singurul like de care ar trebui să fim interesați este acela pe care ni-l oferim noi înșine. Această campanie se desfăsoară sub hashtagul #LikeYourself si transmite un mesaj extrem de puternic în marea de campanii care te atenționează asupra faptului că ești imperfect. Mulțumesc, tare mult, pentru încredere și oportunitatea de a fi o voce pentru cei ce ar trebui să își amintească faptul că sunt extraordinari!
1 Comment
Produse golite iarna trecută
13 March 2020 at 18:30[…] le-am folosit şi care îmi fac foarte bine pielii sunt deodorantele antiperspirante de la Dove şi Nivea pe care le cumpăr şi recumpar cu plăcere pentru că lasă pielea subraţului fină şi sunt […]