Un nou început, un nou acasă

– Este superbă, o să-ţi placă!

– Grădina este chiar în spate. Nu este cine ştie ce…
– Bună! Tu eşti noua noastră colega?
– Bună! Da, Ianolia. Încântată!
– Eu sunt Madi, îmi pare bine!
– Daniela, de asemenea! Ah, nu vrei să mergi în grădină, e ca o junglă.
– Jungla, în mijlocul oraşului?
– Da, serios, nu vrei să vezi aşa ceva.
– Eu vă las, mai am ceva treabă în oraş. Bine ai venit. Să aveţi grijă de ea, fetelor!
– La revedere! Ne vedem luna viitoare.

Într-adevăr, bălăriile erau peste tot, iarba crescuse în neştire, măi, măi să intre peste noi în casă. Eram şocată şi sperasem că pot să stau pe terasă, sau la un foişor care să mă adăpostească în zilele ploioasă. Eram deznădăjduită şi începeam să le dau dreptate fetelor. Era o junglă… Tata era singurul care zâmbea. Nu ştiu ce probleme avea de la o vreme, dar învăţasem privirea aceea. Era un nou prilej de a-şi pune la joacă noile unelte. Nu ştiu de unde pasiunea aceasta dar, deşi fusese mereu omul bun la toate într-o casă, nu mă aşteptasem să fie atât de deschis la a mă ajuta, mai ales că era concediul lui în care trebuia să se odihnească.

– Aveţi treabă?
– Noi? 
– Voi toate. Haideţi să dăm strălucire locului ăsta. Aveţi ceva lemne pe aici?
– De fapt, în garaj sunt o grămadă. Tocmai au demolat un fel de hambar. Îl foloseau pentru unelte înainte de a construi primăria garaje. 
– Perfect! La treabă!

Tata a pus mâna pe o motocositoare şi le-a venit de hac buruienilor. În timpul în care fetele, ajutate de un vecin, aduceau lemnele din garaj, eu am făcut limonada pentru toată lumea şi am adus-o pe terasă. Vecinul a fost mai mult decât încântat să ajute. Era în concediu, un workaholic în adevăratul sens al cuvântului şi se plictisea teribil. Era arhitect, culmea, a pus la punct cea mai frumoasă idee de foişor pe care o văzusem. Avea şi el o masina electrica de tuns iarba şi am preluat munca tatălui meu, ajutată de fete, în timp ce bărbaţii puneau la punct detaliile foişorului. Un motofierastrau e tot ce are nevoie un meşter ca să construiască un foişor pentru fiica sa care i-a mâncat sufletul cu cărţile pe care le adunase în câţiva ani de zile. “Nici maică-ta nu mai are atâtea!” zisese pe drum. 

După două zile de muncă, râsete, glume şi planuri despre cum va arăta grădină, am reuşit să finalizăm lucrările şi eram foarte mândri de cum arată totul. Vecinul chiar se oferise să pregătească cină în acea seară pentru că i-am permis să ne ajute, când noi trebuia să îi mulţumim. Locuia alături de fiul lui pentru că şi soţia lucra în străinătate şi ne promisese că ne va sări în ajutor oricând vom avea nevoie. Era de aceeaşi vârstă cu tatăl meu dar nu mă gândeam că şi fiul său era de-o vârstă cu mine şi urma să fim colegi la aceeaşi specializare. Cum se leagă lucrurile. Am râs, am mâncat o cină fantastică chiar în foişorul cel nou, pentru a-l inaugura şi am fost sigură că noua mea viaţă a început cu dreptul şi va continua aşa!


Articolul a fost scris pentru proba cu numărul 15 din cadrul SuperBlog şi, pe această cale, urez bun venit noului sponsor, GTools!