Book

Mă iert

Mă iert! Nu am să mai dau vina pe mine, aşa cum am procedat prea mulţi ani încercând să te îmbunez, încercând să scot un minim de iubire, de mândrie şi de duioşie de la omul care jura, sus şi tare, că mă iubeşte dar care, la un moment dat, nici măcar nu s-a mai putut ascunde între cei patru pereţi în care mă împuşca cu vorbe grele, ca la o execuţie sângeroasă şi în care fiecare perete purta picături din amarul meu.

A venit şi ziua în care, pur şi simplu, am înţeles că e începutul sfârşitului când vorbele tale amare, gloanţele pe care le trimiteai spre mine cu fiecare injurie, nu au mai putut fi stăpânite până la adăpostul altor patru pereţi şi o stradă întreagă, liniştită, de case cu grădini frumoase în care îmi doream să mă pierd ţi-au auzit răgetele înflăcărate de om care îşi exteriorizează furia la fiecare mică greşeală a celuilalt. Lacrimile neputinţei care îmi ardeau obrajii, soarele care s-a ascuns, brusc, între nori şi măicuţa speriată care mă privea cu ochi plini de milă, din geamul casei în faţa căreia te-ai hotărât să mă execuţi, mi-au spus că acela e momentul în care paharul saturaţiei se umplea cu indiferenţă. Dar nici măcar atunci nu am fost în stare să plec.

Nu am să dau vina nici măcar pe tine. Nu e vina ta că stima de sine nu făcuse cunoştinţă cu mine şi am crezut, orbeşte, în fiecare moment în care tu sau oricine altcineva îmi spuneau că sunt norocoasă că te am, deşi nimeni nu ştia cum erai cu adevărat. Te fac nemuritor prin faptul că scriu despre tine, aşa cum ştiu că nu voi uita niciodată modurile în care mă făceai să mă simt.

Îmi dădeai exact atât cât să rămân şi îmi luai atât cât era necesar ca să devin dependentă de tine, recunoscătoare că m-ai ales pe mine dintre atâtea altele. Eşti un manipulator desăvârşit, trebuie să-ţi recunosc meritul în privinţa acestui aspect pe care nu l-am remarcat mai devreme. Poate din cauza orbirii pe care o reprezenta nevoia mea de a fi iubită, mai ales de tine. Ca orice om stăpân pe sine, ai şi tu o hibă în perfecţiunea cu care te făleşti şi pe care ajunseseşi să mi-o induci şi mie ca teorie general valabilă. Ştii că ai lipsuri şi frustrările te demolează, te aruncă în hăul neputinţei când persoana de lângă tine are ceea ce tu nu ai avut niciodată: familie, prieteni, o pasiune şi iubirea celor din jur. Ai fost obişnuit să fii înconjurat doar de femei şi nu ai mai avut timp să clădeşti şi alte relaţii de care orice om are nevoie.

Dar nu-ţi voi mai reproşa nimic. M-am vindecat de tine şi merg mai departe cu capul sus, aşa cum ar trebui să faci şi tu. Ai grijă doar să nu mai ucizi iubiri. Amintirile rămân vii după ce îngropi rămăşiţele unei iubiri neîmplinite şi aceasta bântuie fiinţa, exact când te aştepţi mai puţin. Când tu ai ucis iubirea mea, ai înviat-o pe a ta. E un cerc închis şi vicios. Ai presupus că sunt doar cuvinte goale momentele în care îţi spuneam că nu voi mai rezista mult, că mă destram din relaţia noastră şi că iubirea pentru tine e în colaps. Râdeai şi spuneai că voi ierta, ca de fiecare dată, mulţumindu-te să îţi ceri iertare şi să mergi mai departe. Prea sigur pe tine şi prea neîncrezător în mine. Şi atunci am plecat…

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply