Calatorii Personale

Ganduri după jumătate de an petrecut la Londra

Am multe gânduri după jumătate de an petrecut la Londra. Ce am învăţat? Scriam un articol despre începuturile mele la Londra, în urmă cu patru luni, aici. Şi parcă a trecut o viaţă de la momentul coborârii din avion şi până azi, la mai bine de jumătate de an de când mă aflu la Londra. Şi am învăţat să învăţ multe. Unele dintre lucrurile pe care le-am învăţat aici vi le voi împărtăşi în acest articol. Nu fac un top, nu alcătuiesc o listă, nu sunt lucruri cu care se pot confrunta toţi oamenii dar sunt sigură că mulţi dintre cei plecaţi o vor face iar celor care sunt acasă le va da acel imbold de a aprecia mai mult locul “de baştină”. Cel puţin aşa sper.

Am învăţat că poţi pierde oameni din nimic. După ani de prietenie, crezând că dacă iei anumite decizii vei întări legăturile, îi pierzi sau te pierd. După ce am ajuns aici şi m-am mutat alături de prietenii pe care îi ştiam de aproape zece ani, prietenii cei mai buni, mi-am dat seama că prietenia nu merge mâna în mână cu multe. Atunci când ieşi din ţară e cam fiecare pentru el şi “brânza” costa bani grei şi că o banală glumă legată de căsătorie poate însemna chiar o “planificare” pe ascuns a unei căsătorii pentru bani.

Am învăţat că normalitatea arată altfel şi că bătaia de joc nu e sport naţional în Anglia, din contră! Aici nu spun prea multe, doar ataşez o imagine.

Am învăţat să apreciez ceaiul cu lapte. Da, încă iubesc ceaiul de fructe de acasă, cel de tei sau de muşeţel dar am învăţat să apreciez într-un mod aparte ceaiul băut de englezi.

Am învăţat că trebuie să planifici cu multe săptămâni înainte o întâlnire sau deplasarea către un eveniment. Când lucrezi mult, când nu există suficient personal, când ai zile de concediu dar nu le poţi solicita, orice lucru pe care trebuie să îl faci va deveni un poate.

Am învăţat că prietenii cu adevărat buni rămân. Chiar dacă îi revezi după luni de zile, chiar dacă petreci cu ei câteva ore şi chiar dacă vă maturizaţi şi sunteţi cu un pas mai aproape de căsătorie, încă vă puteţi prosti împreună, încă sunteţi la fel de apropiaţi şi la fel de sinceri. Doar poveştile sunt mai lungi, întâmplările mai numeroase şi timpul mai scurt.

Am învăţat să iubesc şi să mă las iubita. Am descoperit acel om despre care, fără să realizez, scriam acum mai bine de patru ani şi care se afla la mai bine de trei mii de km depărtare de mine. Şi îmi seamănă şi îi semăn atât de mult şi mă învaţă şi mă ajută cât să realizez câte pot face şi cât de multe îi pot învăţa şi pe alţii. Cuvintele-mi sunt prea sărace pentru a-l descrie dar fericirea mea este mai puternică decât a fost vreodată şi toate astea datorită lui.

Am învăţat să mint mai bine. Ştiu că se presupune că oamenii nu mint, ca toată lumea e sinceră şi totul e floricele pe câmpii. Dar nu e. Şi toţi cei care sunt plecaţi au învăţat aceeaşi lecţie. Au învăţat să mintă mai bine atunci când vorbesc cu cei de acasă. Dorul e crunt şi durerea e apăsătoare. Un “Sunt bine” pentru părinţii şi prietenii de acasă înseamnă o grijă în minus. Chiar fiind o minciună e mai uşor de dus decât adevărul greu, pentru ambele părţi. Tu ştii că poate ajungi acasă obosit şi îndurerat, că placi la culcare cu lacrimi în ochi şi te rogi să mai rezişti şi mâine. Ei nu trebuie să ştie asta. Le e şi aşa destul de greu. Până şi ţie îţi e mai uşor să te minţi. Trece mai repede.

Am învăţat să nu îmi dau voie să am timp liber. Nu prea ai timp aici să îţi fie dor pentru că asta te-ar putea da peste cap şi când ai timp liber acesta trece altfel şi regretele te pot năpădi. La fel cum te copleşeşte nesiguranţa, regretul, absenţa banilor, lipsa prietenilor şi grija pentru cei dragi.

Am învăţat să cer ajutor atunci când ştiam că nu mai pot lupta singură. Şi ajutorul a venit, dezinteresat, din multe locuri şi fără să aştepte la colţ de drum, când îţi e mai bine, ca să îţi ia şi mai mult decât ţi-a oferit.

Am învăţat să apreciez o familie tipic englezească. Odată mutată cu familia prietenului meu am intrat, cumva, în viaţa aceea din spatele uşilor închise pe care le vedem în diverse filme sau seriale. Şi mi-a plăcut ce am văzut. Am văzut o familie unită, modernă dar cu puternice accente pe stabilitate. Am văzut seri de jocuri video în familie, seri dedicate board game-urilor, cine luate în familie în fiecare duminică seara, fără abatere, seri de filme, râs şi voie bună, glume comune, lipsă de urlete sau ţipete şi implicare. Chiar dacă au copii mari, englezii încă păstrează tradiţii de ani de zile, intacte. Cel puţin cei pe care îi cunosc eu.

Am devenit dependenta de Pringles. (Nu faceţi ca mine) şi de Primark ( Nu e vina mea că au haine ieftine şi de bună calitate).

Am învăţat să gătesc mai bine. Cel puţin să îmi dau voie să exersez mai mult. Nu am toate ingredientele necesare întotdeauna dar îmi dau voie să încerc. Şi familia mea departe de casă îmi dă voie să încerc. Până acum au fost încântaţi şi sunt mult mai curioşi cu privire la bucătăria românească.

Am învăţat să iau ce-i mai bun din ce am învăţat acasă şi să las frustrările în urmă. Pur şi simplu, uneori, exista o multitudine de evenimente corelate cât să te aducă în punctul în care eşti. Adaptează-te!

Am învăţat că România nu dă doi bani pe mine, dar are disperată nevoie de banii mei.

Am învăţat să îmi dau voie să plâng de dor dar să nu mă las îngenunchiată de el.

Am învăţat că englezii citesc: în autobuze, în trenuri, în metrouri, în tramvaie. Aici majoritatea oamenilor citesc. Eşti un nimeni dacă nu citeşti.

Aici nu contează cine e mama ta, cine e tatăl tău sau cine erai tu acasă. Aici contează ce ştii să faci, cât de repede înveţi, cât de om eşti şi cât de tare rezişti.

Am fost norocoasă în momentul în care am întâlnit omul potrivit la timpul potrivit. Ştiu multe poveşti dramatice ale prietenilor ajunşi aici şi îmi dau seama cât de recunoscătoare sunt pentru tot ceea ce învăţ zi de zi.

Am învăţat că durează cinci minute să mi se recolteze sânge pentru analize, cu tot cu aşteptare şi că nu trebuie să dau “spagă” medicilor ca să pot face un test gratuit.

Am multe gânduri după jumătate de an petrecut la Londra. Nu ştiu cum să descriu întreaga experienţă de aici pentru că este o bucurie incredibilă îmbinată cu dor crunt. Este nevoia de acomodare şi dorinţa de a face ceva pentru că atunci când mergi acasă în vacanţă să simţi că nu ai plecat degeaba. Este schimbare radicală îmbinată cu învăţare continuă. Este o altă lume în care oricine îşi găseşte locul şi fiecare este unic. Şi ştiu că mai am multe de făcut şi multe de învăţat. Sunt abia la început.

 
Partajează asta:

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Marian
    17 October 2017 at 11:32

    TL:DR

    Glumesc. E bine ca te maturizezi si tu si vezi cum e viata reala din alte perspective. Iti urez multa bafta si succes. I miss you.

    • Reply
      Ianolia
      18 October 2017 at 22:14

      Speram doar sa nu las atat de multe in urma ca sa ajung acolo si sa ma schimb intr-un mod care sa ma ajute sa evoluez. Abia astept sa te revăd! I miss you! 😢

  • Reply
    Ce nu îmi place în Londra
    14 April 2019 at 18:29

    […] după aceşti doi ani petrecuţi la Londra. Dar pentru că am mai scris despre ce îmi place aici, aici şi aici m-am gândit că ar trebui să fac o listă cu ce nu îmi place în Londra. Şi nu, Londra […]

  • Reply
    Gânduri după cinci ani petrecuți în UK
    17 April 2022 at 12:54

    […] de timp, cât să mă pun pe picioare. Dar planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din Regat și am ajuns acum, la aproape 29 de ani, să fi petrecut jumătate din acest deceniu pe Pământ […]

Leave a Reply