Personale Umanitare

NegatHIV? Cat de sigur esti?

Eşti NegatHIV? Cât de sigur eşti de acest lucru? Am observat o multitudine de reclame şi panouri publicitare în Londra cu privire la acest subiect şi sunt extrem de încântată de faptul că în România este mediatizat acest subiect, în special după cel puţin două posibile scandaluri de proporţii care au avut loc în ultimii ani în ţara noastră.

Ca să înţelegem, cât mai bine, cât de gravă poate fi situaţia şi cât de important este un simplu test, datelor furnizate de Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA din cadrul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” în România ne spun că sunt înregistrați peste 14.600 de pacienți cu HIV/SIDA, aproape jumătate dintre aceștia cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. La nivel global, exista peste 34 de milioane de oameni infestați cu virusul HIV. De altfel, trebuie să ştii şi faptul că HIV nu duce, întotdeauna, la SIDA. Uneori poţi fi purtător de HIV fără să dezvolţi boala efectivă, dar poţi să transmiţi virusul, cu uşurinţă, altora dacă nu eşti atent sau nu ştii că eşti infectat.

Şi sunt sigură că mulţi dintre noi încă mergem pe acel vechi şi extrem de periculos “Mie nu are cum să mi se întâmple!”. Dar se poate întâmpla oricui şi nu este un subiect cu care te poţi juca sau pe care îl poţi ignora. Mulţi dintre noi nu ştiu cum se depistează acest virus sau au impresia, greşită, că dacă doar protejându-te în timpul unui act sexual, nu ai cum să iei virusul din altă parte. Te-ai gândit la momentele când mergi la saloanele de cosmetică? Ei bine, sunt locuri perfecte de unde poţi să capeţi un “cadou” absolut nedorit. De altfel, oricât de bine şi de stabil ar fi partenerul tău, trebuie să ştii că un test este necesar înainte de a abandona metoda de protecţie numită prezervativ.  Având în vedere că, în unele cazuri, simptomele în cazul virusului HIV pot apărea după 5 până la 10 ani, multe persoane care au, deja, în organism acest virus află, de multe ori, mult prea târziu punând în pericol parteneri ocazionali său persoana iubită.

Din cauza cifrelor îngrijorătoare, în perioada noiembrie – decembrie 2017, Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan desfășoară campania de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV, „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”.

Şi ştiu că nu este ceva ce poţi striga în gura mare pentru că oamenii judecă, poarta acele priviri sunt glumeţi sau plini de milă, lucruri care nu te ajută să fii mai deschis în a face lucruri în favoarea ta. Dar pe piața din România a fost adus un test care poate fi cumpărat din farmacii sau de pe internet și este primul test autoadministrabil din România. Acesta necesită doar o singură picătură de sânge pentru depistarea HIV fiind primul autotest certificat în Uniunea Europeană şi lansat cu mare succes deja în pieţe mari din Europa, precum Franţa şi Italia.

Principalele caracteristici și avantaje ale acestui autotest sunt:

-Este ușor de utilizat (3 pași – 5 minute) iar rezultatul se obţine în 15 minute
– Poate fi achiziţionat de oricine indiferent dacă poartă sau nu virusul HIV;
– nu este necesară o prescripție medicală sau o trimitere de la medicul de familie;
– se poate găsi atât în farmacii cât și pe site-urile farmaciilor din toată ţara;
– este foarte ușor de folosit;
– este nevoie de o picătură de sânge care trebuie colectata cu ajutorul unui dispozitiv aflat în kit-ul de testare;
– kit-ul de testare este compus dintr-o cutie conţinând toate obiectele necesare recoltării şi testării (prospectul cu instrucțiunile de utilizare, un suport pentru test, o folie sigilată ce conține testul, o lanțetă de siguranță, un plasture, o compresă sterilă, un șervețel dezinfectant);
– testul poate fi efectuat chiar şi după 3 luni de la o posibilă infestare cu virusul HIV;
– Testul are o acuratețe destul de ridicată (99,8% dintre persoanele neinfectate au fost depistate corect, 100% din persoanele infectate au fost depistate corect);

 

Te poţi implica în această campanie de informare dând mai departe aceste informații, în orice formă doreşti. Distribuie acest articol, scrie un articol propriu sau recomandă autotestul VIH, fie public pe rețelele de socializare, fie personal prietenilor sau familiei, ori persoanelor care pot prezenta risc crescut de a colecta acest virus.

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply