Calatorii Personale

30 de lucruri de facut la Londra

Cum, în curând, voi împlini un an de la mutarea în Londra, m-am gândit că ar fi ideal să scriu un articol în care să recomand 30 de locuri şi/sau lucruri care trebuie vizitate şi/sau făcute în Londra. Unele dintre ele deja îmi sunt extrem de cunoscute, altele sunt încă pe lista mea dar cred că toate merită atenţia oricui este interesat de această metropolă plină de istorie şi cu o multitudine de tipuri de oameni care se învârt pretutindeni.

30 de lucruri de facut la Londra

  1. Trafalgar Square se află chiar în centrul Londrei şi, cel puţin pe mine, m-a ajutat să mă orientez spre o multitudine de alte obiective turistice. Această piaţă face parte din Crown Estate (domeniul coroanei) iar în centru adăposteşte cel de-al doilea punct al acestei liste.
  2. Naţional Gallery este un muzeu de artă dedicat cunoscătorilor dar şi celor care nu sunt extrem de familiarizaţi cu acest domeniu. Intrarea în Galeria Naţională este gratuită şi cuprinde creaţii ale unor nume importante precum Caravaggio, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Pablo Picasso, Rembrandt şi alţii.
  3. London Eye aflată în Grădinile Jubilee de pe malul sudic al râului Tamisa şi îţi dă posibilitatea de a urmări întreaga Londră. Fiind cea mai înaltă roată din Europa este, de departe, cel mai vizitat obiectiv turistic cu plată din Londra.
  4. Dacă îţi e foame, încearcă fish and chips. De departe, cele mai multe restaurante care se găsesc atât în centrul Londrei cât şi spre periferie, sunt fast food-urile de tipul peşte şi cartofi prăjiţi. Dacă ajungeţi în Londra, sunt musai de încercat pentru că sunt incredibil de gustoase. Probabil, în prezent, este preferata mea, dintre multitudinea de preparate englezeşti.
  5. Borough Market este una dintre cele mai mari şi cele mai vechi pieţe din Londra fiind deschisă în fiecare zi, dar căpătând o multitudine de vânzători, la final de săptămână, cu diverse produse, pe lângă fructe şi legume pe care le găsiţi acolo zi de zi.
  6. Plimbă-te cu celebrele autobuze supraetajate de culoare roşie, de care sunt sigură că ai auzit. Pe lângă cursele normale, cu rute zilnice şi preţul de 1.50 lire pentru fiecare cursă, există şi multe alte autobuze asemănătoare dedicate turiştilor.
  7. Dacă eşti fan al celebrei serii Harry Potter, trebuie să ştii că ai de făcut o călătorie spre Platform 9 3/4 a staţiei King’s Cross station din London de unde vei porni în căutarea magicei lumi a vrăjitorilor. Tot aici vei găsi şi un magazin de suveniruri şi pachete cadou pentru prietenii rămaşi acasă.
  8. Buckingham Palace pentru că nu poţi vizita Londra fără să te opreşti şi să admiri celebrul palat. De la urcarea pe tron a Reginei Victoria în anul 1837, acesta a devenit palat regal. Regina Victoria este primul monarh cu reşedinţa permanentă în Palatul Buckingham.
  9. St James’s Park cuprinde nu mai puţin de 23 de hectare de teren dar şi un lac ce adăposteşte nenumărate specii de floră şi faună. Nu te speria de multitudinea de păsări pe care le vei regăsi pe toată întinderea lacului sau dacă vor călători cu tine pentru un timp. Trebuie să ştii că nu ai voie să răneşti aceste păsări în niciun fel. Este o adevărată oază de linişte şi pace în mijlocul Londrei.
  10. Westminster Abbey seamănă, extrem de mult, cu mult mai celebra catedrala din centrul Parisului, Notre-Dame. Aici sunt încoronaţi şi înmormântaţi monarhii britanici, prin tradiţie. De asemenea, aici regăsim Coltul Poeţilor unde îşi au mormintele nume sonore din ale literaturii britanice.
  11. Westminster Palace sau Casa Parlamentului, adăposteşte cele două camere ale parlamentului britanic, Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. Aici este locul în care au avut loc nenumărate încoronări şi, tot aici, se regăseşte şi celebrul Big Ben. În acest moment, întreaga clădire este în renovare.
  12. Tower Bridge şi nu, aşa cum este adesea confundat, London Bridge care este podul următor pe direcția sensului de curgere a Tamisei. Tower Bridge leagă Sudul oraşului de Nordul oraşului, având o lungime de 244 de metri.
  13. Tate modern, sau galeria de artă modernă din Londra este cea mai vizitată galerie de artă din lume iar intrarea este gratuită.
  14. British Museum este unul dintre cele mai vechi şi importante muzee din lume. Cuprinde exponate precum Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian, bustul lui Julius Caesar, s.a.. Tot aici poţi să vizitezi bucăţele din Egiptul Antic precum mumiile, Roma Antică, Grecia Antică, s.a.
  15. Harrods, sau cel mai schump magazin din întreaga Londră. Nu pentru că omul de rând şi-ar permite să cumpere orice din acest magazin, dar măcar pentru experienţa pe care acest loc o oferă şi pentru a face o călătorie spre tărâmul oamenilor care îşi permit orice.
  16. St. Paul Cathedral este cea mai mare biserică din Londra şi a doua ca mărime din ţară, este locul în care slujeşte episcopul anglican al Londrei.
  17. Natural History Museum este adăpostit de o minunăţie de clădire bizantină şi este unul dintre cele mai mari muzee naturale din lume. Intrarea este gratuită.
  18. Victoria and Albert Museum este unul dintre cele mai mari muzee de arte decorative şi design din lume. De asemenea, intrarea este gratuită.
  19. Sky Garden oferă o minunată panorama asupra capitalei londoneze şi intrarea este gratuită, cu programare făcută în prealabil.
  20. Madame Tussauds sau cel mai cunoscut muzeu al figurilor de ceară din lume adăposteşte majoritatea celebrităţilor mondiale. Preţul poate fi piperat dar se găsesc o multitudine de pachete promoţionale pentru vizitarea altor obiective.
  21. Mergi de-a lungul Millennium Bridge care este un pod construit din oţel şi sticla dedicat, în exclusivitate, pietonilor.
  22. Vizitează câteva dintre cele mai cunoscute magazine din Londra cum ar fi: Boots, Primark, Next, Superdrug, Top Shop, M&S, The Body Shop,
  23. Vizitează China Town pentru varietăţile culturale, posibilitatea de a testa mâncăruri, dulciuri şi alte preparate asiatice dar şi pentru o călătorie spre o altă parte a lumii.
  24. Vizitează magazinul Lego şi pleacă acasă cu un suvenir şi câteva poze ale Big Ben-ului, cutiei poştale specific britanice, a unui autobuz supraetajat roşu, s.a. toate construite din piese Lego.
  25. Vizitează magazinul M&M’s şi ia parte la o scurtă istorie a celebrelor buline curioase şi amuzante. De asemenea, nu uita să faci testul bulinei care ţi se potriveşte şi pleacă acasă cu câteva suveniruri.
  26. Mergi cu un Black Cab pentru că toţi taximetriştii din Londra trebuie să cunoască fiecare stradă în parte, iar Londra este imensă. Totodată, dacă vrei un adevărat ghid britanic, şoferii taxiurilor sunt cei mai buni ghizi.
  27. Vizitează Piccadilly Circus strada cu cele mai faimoase magazine şi cea care adăposteşte faimosul hotel Ritz. Este una dintre cele mai lungi şi mai drepte străzi ale Londrei şi cuprinde o multitudine de hoteluri şi clădiri luxoase. Ca o informaţie interesantă, în romanul Dracula a lui Bram Stoker, Dracula deţine o casă pe această stradă.
  28. Bea un ceai englezesc cu lapte. Este un must, dacă vreţi, să încercaţi ceaiul englezesc. Eu l-am încercat pentru prima dată când am cunoscut-o pe mama prietenului meu şi, de atunci, sunt mai mult decât îndrăgostită de acest gust.
  29. Dacă eşti pasionat de cărţi, o vizită la British Library este exact ceea ce trebuie să faci. Nu uita de poze şi ia-ţi timp să te delectezi cu o carte şi un ceai.
  30. Covent Garden Market este un loc plin de activitate. Ai la îndemână magazine, restaurante sau cofetarii unde te poţi delecta cu bunătăţi specific britanice.
  31. Ultima, ca un bonus pentru cei care nu au o imensă pasiune pentru cărţi, Churchill War Rooms este, de asemenea, unul dintre cele mai vizitate muzee din Londra, în special pasionaţii de istorie şi Războaiele Mondiale. Acesta era sediul secret al guvernului, aflat în subteran, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Preţul este destul de piperat dar merită, din plin!

Mulţumesc pentru timpul acordat lecturării şi sper să vă încânte locurile prezentate aici, în cazul unei eventuale excursii. Dacă aţi mai fost la Londra, mi-ar plăcea să ştiu ce alte locuri v-au încântat sau, dacă le-aţi vizitat pe acestea, cum vi s-au părut experienţele.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    %d bloggers like this: